Premii record pentru elevii ieșeni, la faza națională a concursului ,,Călătoria mea interculturală” de la Oradea

0
54

Cea de a șasea ediție a Concursului național ,,Călătoria mea interculturală”, competiție aprobată în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare finanțate de către M.E.N. – 2019, s-a desfășurat la Oradea, în intervalul 22-24 martie 2019.

Cele trei echipaje ale județului Iași, calificate la faza națională, au obținut premii record: Premiul I și Premiul special pentru cea mai bună regie – echipajul ,,Drumale” al Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, Premiul II și Premiul special pentru expresivitate – echipajul ,,Multiculturalii” al Colegiului Tehnic ,,I. C. Ștefănescu” Iași (secțiunea liceu) și Premiul III – echipajul ,,Brastol” al Școlii Profesionale Stolniceni-Prăjescu, județul Iași (secțiunea gimnaziu).

,,Felicit elevii și profesorii celor trei echipaje, care au reprezentat cu succes județul Iași, pentru că au probat, în cadrul acestui concurs, abilități artistice și disponibilitate de asumare a valorilor culturale definitorii pentru minoritățile pe care le-au reprezentat, imaginație și creativitate, capacitate de comunicare interpersonală și de lucru eficient în echipe interculturale, dar și competențe antreprenoriale”, a precizat organizatorul concursului la nivel județean, coordonator al echipajelor de elevi din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași, prof. Viorel Motaș, inspector pentru minorități, membru în Comisia Centrală a Concursului ,,Călătoria mea interculturală” de la Oradea.

,,Călătoria mea interculturală” este ,,o competiție națională de excelență, care se adresează elevilor din învățământul preuniversitar, din zone multietnice ale țării sau care urmează diferite tipuri de educație destinate minorităților naționale, reprezentând un bun exemplu de interculturalitate/multiculturalitate și multilingvism”, potrivit regulamentului acestei competiții.

Organizată de I.Ș.J. Bihor, la Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăre” Oradea, etapa națională a concursului a constituit o provocare pentru elevii din întreaga țară întrucât tema din acest an a fost generoasă și, în același timp, insolită: Story telling-povestește. Elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal, reprezentând toate minoritățile naționale din România (aromâni, bulgari, cehi, croați, evrei, greci, italieni, lipoveni, maghiari, polonezi, rromi, ruși, sârbi, slovaci, tătari, turci, ucraineni) au avut ocazia să cunoască patrimoniul cultural comun, dar și valorile spirituale definitorii pentru minoritatea de proveniență, să conștientizeze și să-și asume imaginea pozitivă a propriei identități culturale, să se raporteze la un model reprezentativ pentru comunitatea/minoritatea din care fac parte și să construiască o poveste – propria poveste ca proiect destinal.

Concurenții, provenind din 18 județe ale țării (Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Cluj, Constanța, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Satu Mare, Suceava și Timiș) au avut libertatea de a prezenta rezultatul activității desfășurate în echipă interetnică, sub formă de film de scurt metraj, dramatizare, photovoice, prezentare PPT, joc de rol.

În cadrul festivității de premiere, echipajul Colegiului Pedagogic ,,Vasile Lupu” Iași (elevii Antonio Dodea și Demet Herciu, coordonați de prof. Elena Mănucă) a fost invitat de doamna prof. Elisabeta Ana Naghi, consilier superior în cadrul M.E.N., inițiatorul și coordonatorul acestei competiții, să prezinte filmul ,,Vis de adolescent. Proiect de viață”, ca model de bune practici, poveste motivațională care a obținut punctajul maxim al juriului, ca și materialul prezentat de elevii Liceului Teoretic ,,Bartók Béla” din Timișoara.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here