VIDEO EXPLICIT: Caz REVOLTĂTOR la Iaşi! O tânără a fost pe punctul de a-şi pierde viaţa în autospeciala POLIŢIEI, iar o altă persoană a murit

0
13712

O tânără poliţistă, din Iaşi a fost la un pas de a-şi pierde viaţa, anul trecut, în timp ce se afla în misiune, într-un autovehicul pus la dispoziţie de instituţie. Este vorba despre o Dacia Solenza, denumită chiar de victimă drept „MAŞINA MORŢII”, care nu prezenta nicio siguranţă pentru oamenii legii. Aceasta a fost implicată întrun grav eveniment rutier. La scurt timp după accident,tânăra poliţistă avea să trăiască un alt mare ŞOC: tatăl tinerei a făcut infarct după ce a aflat de tragicul eveniment şi se pregătea să se întoarcă la Iaşi pentru a merge la spitalul unde era internată poliţista accidentată grav din cauza indolenţei şefilor Inspectoratului de Poliţie Iaşi (IPJ).

Clipe de coşmar pentru o poliţistă ieşeancă care s-a urcat într-o autospecială a Poliţiei din Paşcani. Tânăra alături de ceilalţi doi colegi: poliţistul Iulian David şi câinele de urmă au văzut moartea cu ochii după ce „autospeciala” marca Dacia Solenza pusă la dispoziţie de şefi şi a fost imlicată într-un grav accident rutier pe data de 3 aprilie 2018, în localitatea ieşeană Blăgeşti. Toţi au fost grav răniţi. Tânăra poliţistă, în urma suferinţelor suferite, fiind la un pas de a-şi pierde viaţa, dar şi de durerea pricinuită de pierderea tatălui la care înmormântare nu a putut participa a decis să facă publice neregulile din Poliţia ieşeană.

Mașinile morții. Cu astfel de autoturisme sunt trimiși unii polițiști la evenimente. Neinscripționate, cu semnale luminoase/acustice neomologate. În timp ce pe pagina oficială a Poliției Române se postează în fiecare zi fotografii cu domnișoare care au buzele uuuun pic mai mici decât colacul de la wc, cu dinți perfect aliniați si zâmbete mișto, cu autoturisme noi si sclipitoare, noi ne pierdem dinții, picioarele, viețile, de parcă la începutul școlii de poliție am semnat contract cu moartea, nu cu instituția în sine. Cui îi pasă de faptul că stăm internați la ATI cu fracturi deschise, cu dureri sfâșietoare, cu hemoragii cerebrale, rugându-ne pentru viețile noastre și așteptând să treacă perioada critică, pentru a ști sigur că vom scăpa cu viață? Cui îi pasă că tata a murit după ce a auzit de accidentul meu? Nimănui. Toți cei „mari” care ne-au asigurat de sprijinul lor, ne-au întors spatele și ne-au lăsat amanet. Nu ne mai întreabă nimeni dacă suntem/vom mai fi oameni normali, sau dacă am rămas cu sechele. Nu îi pasă nimănui că cel puțin un an din vietile noastre ne va fi furat de spitalizări, operații și recuperare. Domnilor/doamnelor care ne conduceți, îl mai țineți minte pe colegul nostru de la Suceava, care a fost injunghiat de zeci de ori? Dar pe ceilalți colegi care au murit cu zile? Căci noi ne aducem aminte și aprindem lumânări pentru ei. Ați vuit în toată țara, că veți face, că veti drege, că ne veți ajuta cu legi care să ne protejeze, că vom avea dotări și mașini care să ne ofere siguranță. Ați făcut căcatul praf. Situația e aceeași în fiecare zi. Domnilor/doamnelor care ne conduceți, dumneavoastră aveți impresia că cerem prea mult? Eu sunt de părere că îmi cer doar dreptul la viață. Că nu trebuie să ne facem serviciul în sicrie pe 4 roți.Nu vreau să mor la serviciu din cauza incompetenței unora. Mai am o viață lungă(sper eu) în față și vreau să mi-o trăiesc decent si frumos. Nu cu frica de-a urca într-o cocină cu pretenție de mașină. Îmi doresc din tot sufletul să existe karma, iar celor vinovați de situația in care ne aflăm noi, „talibanii” din stradă (așa cum ne numea un superior), să li se intoarcă. Eventual, să le iasă pe ochi. Iar celor care se bucură atunci când află despre faptul ca polițiștii mor cu zile, le doresc sănătate. Că-i mai bună decât toate”, a postat pe o pagină de socializare agentul Andrada Voicu, din cadrul Poliţiei municipiului Paşcani-IPJ Iaşi.

Citeşte şi: Comunicat EUROPOL: „Drumul spre IAD trece pe la POLIŢIE!”

A rupt tăcerea

Agentul Andrada Voicu a decis azi să rupă tăcerea şi să vorbească cu reporii. Poliţista  a afirmat că autoturismul  aflat în doarea IPJ cu care au fost trimisi la intervenţie nu corespundea tehnic din niciun punct de vedere, iar semnalele luminoase montate în para-solar puteau fi cumpărate din bazar. „Eu, practic, dacă muream, aşa cum au murit şi alţi colegi de-ai mei, eram doar un număr pe o hârtie. Sprijin din partea conducerii IPJ Iaşi nu am avut,, dar am primit niste bănuţi atât eu, cât şi colegul meu, din partea colegilor. Ai mei colegi, nu sunt obligaţi să facă asta. Acesta a fost singurul sprijin. Vă mai spun faptul ca eu nu sunt recuperată total, deşi m-am întors la muncă de acum două luni”, a declarat Andrada Voicu, din cadrul IPJ Iaşi.

Sindicaliştii au declarat razboi sistemului

Contactat de reporterii Jurnalul Ieşean (www.jri.ro), ag. şef. Adj Ioan Cănărău, vicepreşedintele Sindicatului Poliţiştilor „EUROPOL”

„Eu vă spun verde-n faţă! Conducerea IPJ Iaşi minte când spune că acea maşină de Poliţie îndeplinea toate condiţiile tehnice. Ştim şi noi, ştiţi şi dumneavoastră că autoturismul Dacia Solenza nu mai este folosit de multă vreme. Avem în parcul IPJ Iaşi foarte multe maşini defecte. Din această cauză, colega noastră a suferit un grav accident rutier. Putea să şi moară din această pricină, iar tatăl ei, din păcate, nu a suportat ideea de a-şi vedea fiica pe patul de spital şi a cedat chiar înainte de a se imbarca în zborul spre Iaşi. A făcut infarct. Din nefericire pentru colega noastră a fost o a doua mare lovitură primită. Precizez faptul ca peste 70-80 la sută din parcul auto al Poliţiei Române este defect. S-au chinuit cei din Ministerul Afacerilor Interne să doteze Poliţia Română cu maşini Bune, dar, după cum ştiţi şi dumneavoastră, acele autovehicule Dacia Duster sunt folosite doar de şefi”, a precizat ag. şef adj. Ioan Cănărău, vicepreşedintele  Sindicatului Poliţiştilor „EUROPOL”.

Cu toatea acestea, Andrada, poliţista curajoasă, care a reuşit pentru moment să-i pună pe gânduri pe cei dinconducere, are o rugăminte faţă de colegii din sistem: „În primul rând vreau să se facă dreptate! Îmi voi face datoria de poliţist până la capăt. Rog ca toţi colegii din Iaşi şi din Ţară, care au trecut prin astfel de situaţii să iasă public pentru ca toată lumea să ştie prin ce trecem, iar cei de la conducere să ia măsuri şi să ne asigure logistica necesara pentru a putea lucra în condiţii măar decente”, a conchis Andrada, poliţista care a fost la un pas de moarte după ce s-a urcat pentru a merge într-o misiune într-o autospecială a Poliţiei municipiului Paşcani.

Cu toate acestea, tânăra poliţistă cere susţinerea tuturor poliţiştilor din întreaga ţară care au trecut prin momente similare sau sunt la un pas să păşească în „sicriele morţii”.

De râsul… POLIŢIŞTILOR

Conform unui comunical emis de IPJ Iaşi, reprezentanţii acestei instituţii susţin că în „ograda” lor totul este fenomenal şi nu se confruntă cu nicio problemă de ordin logistic.

„În referire la aspectele semnalate în spațiul public, legate de afirmațiile făcute de o polițistă din cadrul I.P.J. Iași pe o rețea de socializare, facem următoarele precizari:

La data de 3 apr. 2018, în județul Iași, pe DN 28A Tg. Frumos -Pașcani, în zona localității Blăgești a avut loc un accident rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție. Doi agenți din cadrul Poliției municipiului Pașcani, aflați în misiune pentru căutarea unei minore dispărute, s-au angajat în efectuarea unei depășiri într-o zonă unde depășirea era interzisă, având semnalele vizuale si acustice în funcțiune. Astfel a fost lovit frontal un alt autoturism, iar din accident au rezultat 3 victime, care au fost transportate la spital, printre care și cei 2 agenți de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, urmând a fi soluționat și înaintat Parchetului cu propunere legală. Autospeciala implicată în accident avea ITP- ul și RCA valabile, iar pe parcursul anului 2018 și până în prezent au fost repartizate către I.P.J. Iași aproximativ 40 de autospeciale inscripționate, destinate structurilor de ordine publică și Serviciului Rutier.

Conducerea I.P.J. Iași este, în permanență, preocupată de creșterea nivelului de dotare a instituției și de îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților”, au precizat într-un comunicat de presă, reprezentanţii IPJ. Vom reveni cu detalii incendiare referitoare la acest caz şi nu numai.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here