Antreprenori de pe băncile școlii

0
113

Miercuri, 9 mai 2019, începând cu ora 13.00, în sala de festivități a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași va avea loc deschiderea proiectului antreprenorial „Construim orașul în curtea școlii”, aflat la cea de-a VI-a ediție și implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Centrul de Resurse și Asistență Educațională Iași, Fundația „Alături de Voi” România.

Eveniment-concept inedit în peisajul educațional ieșean, proiectul își propune ca an de an să reunească, într-un parteneriat eficient, efectiv și activ, companii și structuri organizaţionale care văd viitorul în educaţia de calitate şi care îşi asumă în mod real responsabilitatea socială, motivând elevii să perceapă antreprenoriatul ca soluție practică și viabilă de carieră.

Anul acesta, între 9 mai și 6 iunie, 16 companii din diferite arii de activitate (IT, servicii educaţionale, juridice, medicale, jurnalism, marketing, consultanță etc) vor deveni „părinți comunitari” pentru peste 450 de elevi din clasele IX – XI, sprijinindu-i să înțeleagă noțiuni de bază referitoare la antreprenoriat și să îşi dezvolte, prin metode de educaţie non-formală, competenţe necesare în carieră. Fiecare clasă va beneficia de sprijinul a cel puțin unui astfel de „părinte comunitar”, primind simbolic numele acestuia pe perioada implementării proiectului.

În plus, deschiderea ediției va beneficia, alături de reprezentanții partenerilor tradiționali, de trei invitați de marcă:domnul Bogdan Călinescu, Directorul Institutului de Cercetări Economice și Fiscale Paris și fondatorul AsociațieiAntreprenor Junior, domnul profesor universitar doctor Gabriel Mursa, Directorul Institutului Friedrich von Hayek România și domnul profesor universitar doctor Bogdan Glăvan, antreprenor.

„Ideea de la care a plecat acest proiect de orientare-învățare a fost de a crea un context pentru interacțiune între comunitatea de afaceri și cea școlară, un spaţiu în care să se activeze conduita antreprenorială a elevilor noștri și care să încurajeze dezvoltarea unor competenţe esenţiale ce vor facilita adaptarea la schimbările economice și societale și, implicit, inserţia lor pe piaţa muncii. Ne bucurăm că la fiecare ediție ni se alătură noi reprezentanți ai sectorului de business și că, în acest fel, ne putem duce mai departe misiunea pe care ne-am asumat-o în urmă cu șase ani și anume de a sprijini procesul de tranziție de la școală la viața activă a elevilor noștri”, a declarat Gheorghiță Nistor, director al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here