Liviu Dragnea, condamnat la închisoare cu executare. Sentinţa este definitivă

0
638

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, luni, pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare  în dosarul DGASPC Teleorman în legătură cu angajarea în această instituţie a două persoane care de fapt lucrau pentru Partidul Social Democrat. Decizia este definitivă.

Liviu Dragnea va petrece o lună în carantină în penitenciar, iar apoi i se va stabili regimul de detenție.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Președintele PSD, Liviu Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Live acasă Liviu Dragnea

Live: Acasă la Liviu Dragnea, după condamnarea la închisoare. Liderul PSD e așteptat de reporteri să părăsească locuința

Gepostet von Observator am Montag, 27. Mai 2019

UPDATE: Poliţiştii au primit decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea şi vor merge la el acasă

Live acasă Liviu Dragnea

Live: Acasă la Liviu Dragnea, după condamnarea la închisoare. Liderul PSD e așteptat de reporteri să părăsească locuința

Gepostet von Observator am Montag, 27. Mai 2019

Sursa: Antena3

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here