Programul „Întâlnirii mariane cu tinerii şi familiile” a Sfântului Părinte la Iaşi şi programul premergător „Împărtăşind bucuria credinţei”

0
230

„Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile” a Sfântului Părinte la Iaşi, sâmbătă, 1 iunie 2019, va fi precedată de mai multe programe ce vor avea menirea de crea un climat de sărbătoare şi de a-i pregăti pe pelerini pentru întâlnirea cu Suveranul Pontif în Piaţa Palatului Culturii. Accesul în perimetrul securizat se va face între orele 11.00 şi 16.00. Redăm programul detaliat:

Începând cu ora 14.00 pe ecranele montate în perimetrul pus la dispoziţie pentru pelerini vor fi difuzate diferite documentare privind viaţa Bisericii, activitatea Sfântului Părinte şi identitatea creştinilor catolici din Moldova. Vor fi susţinute şi recitaluri de muzică religioasă şi modernă.

Începând cu ora 16.00 va avea loc programul „Împărtăşind bucuria credinţei” ca pregătire proximă pentru sosirea Sfântului Părinte la Iaşi.

Va fi evocată figura Sfântului Ioan Paul al II-lea, care a vizitat România în urmă cu 20 de ani şi care la ceremonia de rămas bun pe de Aeroportul Băneasa (9 mai 1999) spunea: „Aş vrea să încredinţez acest vis vouă, tuturor. În special, aş vrea să-l încredinţez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România! Aş fi vrut să vă întâlnesc personal; din nefericire nu a fost posibil. În seara aceasta, îmi însuşesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe sfârşite, vestea celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dumnezeu: «Voi turna din Duhul meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri visuri vor visa» (Fap2,17). În aceste zile Spiritul vă încredinţează vouă, tinerilor, «visul» lui Dumnezeu: ca toţi oamenii să facă parte din familia sa, ca toţi creştinii să fie una. Intraţi cu acest vis în noul mileniu!” Astfel, întâlnirea papei Francisc cu tinerii, la Iaşi, devine împlinirea unui vis!

Programul va continua cu mărturii ale unor persoane care reprezintă categoriile de creştini din Dieceza de Iaşi: copii (Bianca-Irina Dogariu, Daria Luisa Giurgilă), tineri (Ioan-Matei Pieca), familii (Oana-Beatrice şi Iulian-Cornel), călugăriţe (Sr. Regina Birou) şi preoţi (Pr. Iosif Păuleţ).

Toate aceste momente vor fi înfrumuseţate cu cântări ale corului şi ale orchestrei.

La ora 16.45 va începe un timp de rugăciune care să îi predispună pe participanţi la trăirea intensă a întâlnirii cu papa Francisc. Icoana Maicii Domnului de la Cacica va fi purtată în procesiune de la Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” până la scenă. Icoana va fi însoţită de rectorul Sanctuarului de la Cacica, pr. Anton Mărăndescu, şi de un grup de 180 de reprezentanţi ai parohiilor din Dieceza de Iaşi, format din copii, tineri şi familii. Douăzeci de copii vor preceda icoana aruncând petale de flori. Vor fi 7 persoane din Republica Moldova.

În acest timp vor fi înălţate rugăciuni şi intonate cântări în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Patru copii, care ulterior îl vor întâmpina pe Sfântul Părinte, vor recita un mister din rugăciunea Rozariului.

Icoana va fi aşezată pe scenă la locul predispus spre a fi venerată de papa Francisc.

După încheierea momentului de rugăciune, pelerinii vor putea urmări pe ecrane deplasarea Sfântului Părinte de la aeroport şi vizitarea Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină”.

*

VIZITA LA CATEDRALA „SFÂNTA FECIOARĂ MARIA, REGINĂ” DIN IAŞI

Sfântul Părinte (SP), însoţit de episcopul Petru Gherghel, soseşte de la aeroportul din Iaşi în maşină închisă la Catedrala Romano-Catolică, unde este întâmpinat de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi şi părintele paroh al catedralei. Sanctitatea Sa va intra în catedrală. Înăuntrul acesteia vor fi prezenţi aproximativ 800 de bătrâni şi bolnavi care îl vor saluta pe SP în timpul parcursului prin Catedrală.

Ajuns înaintea relicvelor fericitului Anton Durcovici, un preot bătrân (pr. Anton Bişoc, 98 de ani, 71 de ani de slujire ca preot) şi un tânăr diacon (pr. Ricardo Baciu) îi înmânează SP o candelă aprinsă care va fi depusă în faţa acestora. SP se roagă în tăcere (de asemenea întreaga adunare rămâne în tăcere) înaintea relicvelor şi apoi iese prin intrarea principală a Catedralei.

În faţa Catedralei, papa Francisc binecuvântează o statuie de marmură a Mântuitorului, care va rămâne în Iaşi, ca o amintire a vizitei Sfântului Părinte la Iaşi. Lângă această statuie se va afla şi prima bornă kilometrică a Drumului către Santiago de Compostela care va marca traseul ce porneşte de la Iaşi (4500), pe care SP o va binecuvânta cu semnul crucii.

Salutul credincioşilor din Piaţa Palatului în papamobil (17.35 – 17.45)

SP se urcă în papamobil şi, îndreptându-se spre scenă, îi salută pe credincioşii adunaţi în piaţă în timp ce se intonează cântări de sărbătoare („O, Marie, o preadulce Mamă” şi „Tu vei fi profetul mântuirii”. Ajuns la scenă, coboară din maşină şi este primit de 4 copii (din centrele de plasament din Dieceza de Iaşi) îmbrăcaţi în port tradiţional, care îi vor aduce flori, aceste flori vor fi aşezate, în semn de veneraţie, la icoana Sfintei Fecioare Maria adusă de la Sanctuarul naţional de la Cacica. Papa se va îndrepta spre scaunul său, moment însoţit din punct de vedere muzical de către un grup de buciumaşi: vestea bună a prezenţei papei Francisc între noi.

*

ÎNTÂLNIRE MARIANĂ CU FAMILIILE ŞI TINERII

Piaţa Palatului Culturii din Iaşi

(17.45 – 18.45)

Un cuplu de tineri va conduce întâlnirea intervenind în mod succint pentru a introduce cele trei părţi ale întâlnirii, pe cea dintâi care prezintă realitatea locală a tinerilor şi familiilor, pe cea de-a doua care conţine semnul crucii, salutul liturgic, rugăciunea zilei, fragmentul biblic şi mesajul Sfântului Părinte şi pe ceea de-a treia ce cuprinde un moment de rugăciune către Sfânta Fecioară Maria.

Partea I:

Realitatea familiilor şi a tinerilor în Biserica locală din Moldova

(15-20 minute)

• Salutul Episcopului: episcopul Petru Gherghel îi adresează salutul său Sfântului Părinte în numele tuturor. La finalul acestuia îi oferă în dar o copie în mozaic a icoanei sfintei Fecioare de la Cacica.

• Imnul Învierii: „Cristos a înviat”

• Mărturia unui tânăr student (după mărturia sa, tânărul merge să îl salute personal pe Sfântul Părinte)

• Mărturia unei familii compusă din trei generaţii (bunici, copii şi nepoţi: 28 de persoane; familia Balan Elisabeta (71 de ani) şi Ioan (79 de ani): Iazu Vechi, Comuna Şipote; Parohia Săveni; O familie care a cunoscut greutăţi şi bucurii. O familie care a construit pe valori creştine. Şi prin această familie se vede motoul: „Să mergem împreună”… pentru că se reunesc din mai multe ţări /11 copii: 8 băieţi şi trei fete. Cu vârste între 29-51 ani; doi preoţi, două surori, şase căsătoriţi şi al şaptelea se căsătoreşte pe 29 iunie a anului curent). (după mărturie, bunicii şi cei 8 nepoţi se prezintă înaintea Sfântului Părinte pentru a-l saluta personal)

• Imnul vizitei Sfântului Părinte.

Să mergem împreună

1. În spirit de credinţă, cu sentimente vii,
Ne-am adunat având acelaşi Dumnezeu,
Copii, bătrâni şi tineri, ai Preacuratei fii
Să mergem împreună azi, mâine şi mereu.

Ref.: Să mergem împreună privind la cer mereu,
Credinţa ne e calea spre bunul Dumnezeu.

2. Cu noi e Maica Sfântă, cu chipul ei matern,
Nicicând n-a fost străină pe plaiul românesc,
Aici e-a sa grădină, flori multe i se-aştern:
Cântări înmiresmate parfumu-i răspândesc.

3. Trăim un ceas istoric şi binecuvântat
Azi îl primim pe Papa, Vicarul lui Cristos
Ne apără credinţa, veghează ne-ncetat,
Îndreaptă către ceruri al nostru sfânt prinos!

Partea a II-a:

Mesajul Cuvântului lui Dumnezeu şi mesajul Sfântului Părinte

• Cuplul de tineri introduce rugăciunea zilei şi fragmentul biblic care oferă tema întâlnirii cu SP

• Lectura textului biblic: unul dintre cei doi prezentatori citeşte fragmentul biblic luat din Faptele Apostolilor 1,12-14; 2,1-4.14-18

• Mesajul Sfântului Părinte – traducerea în limba română va fi asigurată proiectând textul pe ecrane şi prin traducere în direct pe undele Radio Iaşi.

Partea a III-a:

Rugăciunea de laudă adusă lui Dumnezeu şi de mijlocire către sfânta Fecioară Maria (10 – 12 minute)

– este o rugăciune de laudă, după modelul Magnificat-ului sfintei Fecioare şi într-o rugăciune de încredinţare şi consacrare a familiilor şi tinerilor sfintei Fecioare Maria:

• Rugăciunea de laudă adusă lui Dumnezeu: introdusă de papa, iar 6 persoane vor rosti diferite rugăciuni

– Un bunic se roagă pentru transmiterea credinţei către tineri şi copii

– Un adolescent se roagă pentru unitatea creştinilor

– (Limba poloneză) O mamă se roagă pentru reconcilierea în societate şi în familii

– (Limba germană) Un tânăr seminarist se roagă pentru ca tinerii să îşi poată descoperi vocaţia

– (Limba maghiară) O tânără voluntară se roagă pentru săraci şi bolnavi

– O mamă de familie din Republica Moldova care lucrează în străinătate pentru a-şi menţine familia se roagă pentru fidelitate în familiile separate din cauza emigraţiei:

• Corul împreună cu poporul termină rugăciunea recitând Tatăl nostru:

• Sfântul Părinte va citi rugăciunea de încredinţare şi consacrare a familiilor şi tinerilor către sfânta Fecioara Maria:

Rugăciune de încredinţare a familiilor şi tinerilor Sfintei Fecioare Maria

• Corul şi poporul recită în limba română rugăciunea Bucură-te, Marie

• Binecuvântarea apostolică oferită de Sfântul Părinte tuturor.

• Corul şi poporul intonează cântecul final. În timpul acestui cântec Sfântul Părinte coboară de pe scenă, salută personal cele 10 persoane stabilite şi urcă în maşina care îl va conduce la aeroportul din Iaşi.

• Cântec finalChristus vincit

Urmează un concert susţinut de maestrul Gheorghe Zamfir, acompaniat de Orchestra Metropolitană Bucureşti.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here