FOTO-VIDEO: Proteste la UIAC! Se cere demisia lui Tudorel Toader

0
473
Seria protestelor împotriva lui Tudorel Toader continuă. După ce ieri au mai avut loc două, unul la prânz și al doilea seara, numărul acestora a ajuns la 9. Membrii ONG-ului „Evoluție în instituție” au organizat în cursul zilei de ieri două noi proteste împotriva fostului ministru al justiției Tudorel Toader. La primul protest ce a avut loc în jurul orelor prânzului, aceștia au turnat vopsea roșie pe scările Uiversitatii „Al.I Cuza”, din Iași. Aceștia spun că vopseaua roșie  este, metaforic, sângele celor care au de suferit după recursul compensatoriu.
La cel de-al doilea protest ce a început în jurul orei 21, protestatarii au afistat mesaje luminoase pe fațada universității. Mesajele conțineau cererea demisiei lui Toader.
Reprezentanții ONG-ului au afișat și mesaje ale studenților ieșeni. Protestul a fost unul pașnic fără incidente.Celor care protestau li sau alăturat și studenți, dar și ieșeni care ieșiseră la plimbare. Reprezentanții Ligii Studenților ai Universităţii „Al I.Cuza” spun
că decând au început protestele, presiunea și hărțuirea lor este din ce în ce mai aprigă. Aceștia acuză conducerea instituției că, decând au început să protesteze, îi hărțuiește în mod susținut fără un suport palpabil.
Protestul s-a încheiat la ora 23 fără niciun incident.

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here