Rezultate remarcabile în instituţii şcolare din judeţul Iaşi

0
99

Programul Erasmus + prin acțiunea KA1 – VET oferă oportunităţi pentru elevii din învăţământul vocaţional (şcoli profesionale, licee şi şcoli postliceale), elevi de la profilul Matematică – Informatică şi pentru ucenici de a se forma profesional şi/sau de a dobândi experienţă la locul de muncă, experienţă care să le permită de asemenea dezvoltarea de noi abilităţi şi competenţe.

Alte 9 școli au obținut finanțare (801721euro) prin componenta Erasmus+ KA1 – proiecte de formare profesională (VET) ale elevilor și profesorilor, prin stagii de practică în companii din spațiul european. La nivel național, la termenul din 5 februarie 2019 au fost depuse 325 de candidaturi iar 149 au fost aprobate pentru finanțare, 9 fiind din jud. Iași.

Prin aceste 9 proiecte aprobate peste 300 de elevi si 30 de profesori vor participa la stagii de formare profesională în altă ţară timp de 2-3 săptămâni, îmbunătăţindu-și procesul de tranziţie de la educaţie şi formare către piaţa muncii, consolidând în acelaşi timp cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale. De remarcat buna repezentativitate la nivelul județului: 7 școli din mediul urban – Iași, Pașcani și Tg. Frumos respectiv două in mediul rural- Fântânele și Gropnița.

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” Pașcani: ”Orizonturi europene de formare in domeniul tehnic (90,492.00 euro)

Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”: ”Formarea pentru creșterea calității educației timpurii:99,200.00 euro)

Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Tg. Frumos:ERASMUS+- ”O șansă pentru un loc de munca in domeniul mecanica,textile,agricultura:139,538.00 euro)

Școala Profesionala Gropnița: ”Experiența practică – garanție pentru reușită profesionala si sociala a elevilor:39,885.00 euro)

Colegiul Tehnic Ion Holban Iași: ”Profesionalizarea elevilor in scopul inserției pe piața muncii:96,600.00

Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida: ”Eurocompetente obținute prin Erasmus+ pentru o inserție profesionala de succes.:105,212.00 euro)

Școala Profesionala Fântanele: ”Mobilitatea europeana – o șansă pentru tineri prin dezvoltarea competentelor profesionale in agricultura:39,091.00 euro)

Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iași: ”Îmbunătățirea formarii profesionale in Turism si Alimentație prin stagii europene de practica:93,846.00 euro)

Colegiul Tehnic de Cai Ferate „Unirea” Pașcani: ”Formare europeana pentru tehnica viitorului:97,857.00 euro)

Cumulând cu rezultatele din luna iunie (mobilitate școlară), în județul Iași prin cele 22 de proiecte de mobilitate aprobate prin KA1 vor ajunge aproape 1.2 milioane de euro, fiind anul cu cele mai bune rezultate ca număr de candidaturi aprobate și buget obținut.  După rezultatele din luna iulie, de la candidaturile pentru parteneriate strategice KA2, suma va crește semnificativ (Inspector pentru proiecte educaționale-prof. Gabriela Conea)

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here