Un preot cercetat că a distribuit imagini pornografice cu o fetiţă din Iaşi

0
426

(foto Arhiepiscopia Tomisului)

Scandal uriaş în Biserica Ortodoxă Română. Un preot care slujeşte de 13 ani într-o localitate din judetul Constanţa este acuzat de pornografie infantilă. Omul bisericii ar fi convins o elevă de 13 ani din Iaşi să-i trimită imagini cu ea în ipostaze sexuale. Ulterior, ar fi distribuit clipurile pe reţelele de socializare. Procurorii DIICOT au descins chiar în lăcaşul de cult, de unde au ridicat mai multe probe. Preotul a fost suspendat din funcţie.

Daniel Gheorghe Rece are 44 de ani şi este preot la biserica din satul Coroana, comuna Albeşti, judeţul Constanţa. Acesta fost hirotonit preot în anul 2006, fiind licenţiat în teologie.

Conform procurorilor DIICOT Iaşi, „în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul reţelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit

Fetiţa de 13 era în grija unei asistente maternale din Iaşi, iar aceasta a sesizat Protectia Copilului. Asistenta maternala a declarat ca a aflat că un preot din Constanţa a trimis imaginile colegilor fetei. Bărbatul de 44 de ani ar fi abordat-o pe copilă pe Facebook, iar după ce i-a câştigat încrederea, i-ar fi cerut materiale pornografice. Apoi, ar fi început şantajul.

Purtatorul de cuvant de la DGASPC Iasi a precizat ca „in prezent, copilul este consiliat, se afla sub protectie speciala. Cercetarile au pornit de catre DIICOT la sesizarea DGASPC”

Preotul vizat de anchetă slujeşte într-o biserică din judeţul Constanţa încă din anul 2006. Este căsătorit şi are un copil.

Procurorii din Iaşi au făcut două percheziţii, atât la la domiciuliul preotului, de unde au luat mai multe sisteme informatice, dar şi la locul de munca, la biserica din satul Coroana, unde acesta slujeşte.

Printre credincioşi, preotul este cunoscut drept un părinte cu un har aparte. Bărbatul apare chiar şi în fotografii alături de familia regală a României.

EUGEN TĂNĂSESCU, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Tomisului a declarat: „Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului a decis suspendarea din slujire a părintelui şi declanşarea unor anchete interne pentru a ne lămuri şi noi, pe linie bisericească, ce se întâmplă”.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here