ISU Iaşi: Pompierii în zi de bilanţ

0
135

În primele 6 luni din anul 2019, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Iaşi au fost înregistrate un număr de 7518 situaţii de urgenţă, în creștere cu 19% faţă de perioada similară a anului 2018 (6.343 intervenţii).

De asemenea, au mai fost înregistrate un număr de 419 alte situaţii (alarme false, deplasări fără intervenţie, întoarse din drum).

Situaţiile de urgenţă sunt defalcate, astfel:

  • SITUAŢII DE URGENŢĂ: 7518, din care:
    • 270 incendii (3,5 %)
  • 217 incendii de vegetaţie şi altele (2,8%)
    • 5555 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. (73,7%), din care:
  • 5505 intervenţii medicale;
  • 21 intervenţii pentru descarcerare;
  • 29 alte intervenții.
  • 188 alte situaţii de urgenţă (2,5%), din care:
  • 118 misiuni pirotehnice;
  • 70 alte misiuni.
  • 125 acţiuni de asistenţă persoane (1,7%) degajări de persoane în urma exploziilor, prăbuşirii sau accidentelor de muncă, rămase blocate în apartament, ascensor, la înălţime, alte medii etc).
  • 1163 acţiuni de protecţie a comunităţilor (15,4%):
    • 803 activităţi de recunoaştere şi educare preventivă;
    • 11 activități de recunoaștere la ansambluri rezidențiale;
    • 38 exerciţii cu forţe şi mijloace în teren;
    • 89 evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă,

asigurare măsuri specifice, vizite oficialități;

  • 5 misiuni pentru spălarea/degajarea căilor publice;
  • 77 misiuni pentru transport persoane supraponderale;
  • 32 misiuni pentru salvări animale;
  • 58 misiuni de patrulare;
  • 50 alte intervenţii.
  • ALTE SITUAŢII: 419, din care:
    • 193 alte solicitări de intervenţii pentru stingere, din care:
      • 43 deplasări fără intervenţie;
      • 99 întors din drum;
      • 51 alarme false.
    • 226 alte solicitări pentru intervenţii SMURD, din care:
      • 155 deplasări fără intervenţie;
      • 40 întors din drum;
      • 31 alarme false.
I.S.U.J. IASI

 

Cazuri de urgenţă asistate SMURD Incendii Alte situaţii de

Urgenţă

Acţiuni de asistenţă persoane Acţiuni de protecţie a comunităţilor TOTAL
TOTAL 5555 487 188 125 1163 7518

 

Din totalul de 7518 de intervenţii, 7289 au fost executate de către serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, 16 de către serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, 208 de către serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cooperare cu serviciile voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, 2 – ISU limitrofe, 3 – serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cooperare cu serviciile private pentru situaţii de urgenţă.

Timpul mediu de răspuns pentru echipajele de stingere a fost de 13’46”, în scădere cu 11faţă de perioada similară din anul 2018. În mediul urban timpul mediu de răspuns a fost de 6’06”  iar în mediul rural de 19’36”.

Timpul mediu de răspuns pentru echipajele SMURD a fost de 13’27’’. În mediul urban timpul mediu de răspuns a fost de 05’44” iar în mediul rural de 19’10”.

Timpul mediu de intervenţie pentru echipajele de stingere a fost de 1h 16 iar pentru echipajele SMURD de 1h 05’.

Pe timpul intervenţiilor pentru stingere au fost salvate 85 persoane, iar la intervenţiile SMURD au fost asistate medical 5982 persoane.

 Intervenţii pe puncte de lucru.

Din totalul de 1296 intervenţii înregistrate de către Secţia de Pompieri Tg.Frumos în perioada analizată un număr de 455 (35%) au fost executate de către Punctul de lucru Hârlău, după cum urmează:

  • 7 intervenție pentru stingerea incendiilor;
  • 3 intervenție pentru stingerea incendiilor de vegetație;
  • 2 misiune de asigurare măsuri împotriva incendiilor;
  • 406 intervenţii medicale;
  • 1 alte intervenții;
  • 1 acțiune de asistență persoane;
  • 15 misiuni de patrulare;
  • 20 recunoaştere în teren.

Echipajul de prim ajutor din cadrul Punctului de lucru Răducăneni a executat în perioada analizată 217 intervenţii medicale.

Echipajul de prim ajutor din cadrul Punctului de lucru Podu Iloaiei a executat în perioada analizată 403 intervenţii medicale.

Intervenții Moto Dt. 1 Pp.Is: 10 intervenții;

Intervenții Moto Dt. 2 Pp.Is:  2 intervenții.

Analiza intervenţiilor pentru stingerea incendiilor

În primele șase luni din anul 2019, în zona de competenţă a ISUJ Iaşi s-au înregistrat un număr de 487 intervenţii pentru stingerea incendiilor (în medie 2,6 intervenţii pe zi), în creștere cu 31% faţă de perioada similară a anului 2018 (364 intervenţii pentru stingerea incendiilor). Dintre acestea, 217 intervenţii au fost executate pentru stingerea incendiilor la vegetaţie, în creștere cu 110% faţă de perioada similară a anului 2018 (103 intervenţii).

Intervenţiile pentru stingerea incendiilor au fost executate după cum urmează:

  • 256 intervenţii executate de către subunităţile inspectoratului;
  • 201 intervenţii executate de către serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă;
  • 16 intervenţie executată de către serviciile voluntare pentru situații de urgență;
  • 2 intervenții executate de către ISU Vaslui, în baza planului de cooperare;
  • 12 intervenţii executate de către subunităţile inspectoratului în cooperare cu serviciile private pentru situaţii de urgenţă.

Repartiţia incendiilor pe subunităţi

  • Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi a intervenit la 177 incendii, reprezentând 37% din totalul incendiilor din primele șase luni din anului Dintre acestea 67 intervenţii au fost pentru stingerea incendiilor de vegetaţie;
  • Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi a intervenit la 136 incendii, reprezentând 28% din totalul incendiilor din primele șase luni din anului Dintre acestea 71 intervenţii a fost pentru stingerea incendiilor de vegetaţie;
  • Secţia de Pompieri Paşcani a intervenit la 48 incendii, reprezentând 10% din totalul incendiilor din primele șase luni din anului Dintre acestea 22 intervenţii au fost pentru stingerea incendiilor de vegetaţie;
  • Secţia de Pompieri Tg. Frumos a intervenit la 106 incendii, reprezentând 22% din totalul incendiilor din primele șase luni din anului Dintre acestea 60 intervenţii a fost pentru stingerea incendiilor de vegetaţie.

 Repartizarea incendiilor pe ramuri economice

Nr.

crt.

Ramura Nr. incendii Procent

%

1. Industria prelucrătoare 3 1
2. Transport şi depozitare 5 1
3. Comerţ 4 1
4. Agricultură și servicii auxiliare 4 1
5. Silvicultuă 1 1
6. Construcții 2 1
7. Hoteluri, restaurante 1 1
8. Activități financiare 1 1
9. Sănătate 1 1
10. Energie electrică, gaze 7 1
11. Administrație publică 56  11
12. Învățământ 2 1
13. Alte servicii 140 28
14. Gospodării ale populaţiei 260 50
Total 487 100%

 

Incendii la locuinţe şi anexe – populaţie

Nr.

crt.

Incendii Nr. incendii %
1 Case 70 46
2 Apartamente 20 13
3 Anexe 50 31
4 Depozite de furaje 17 10
Total 157 100%

 

 Consecinţele incendiilor produse

 În urma incendiilor produse în primele șase luni din anului 2019, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 11 decedați (cu vârste cuprinse între 3 şi 84 ani) și 23 raniți (cu vârste cuprinse între 17 şi 90 ani).

În perioada analizată s-au protejat/salvat bunuri în valoare de aprox.  20.258  mii lei şi s-au produs pagube în valoare de aproximativ 3391  mii lei.

Localităţile unde s-au produs cele mai multe incendii în primele șase luni din anului  2019 din totalul de 487 intervenţii pentru stingerea incendiilor:

Nr.

crt.

Localitatea TOTAL
1. Iaşi 91
2. Pașcani 10
3. Tg. Frumos 4
4. Lețcani 7
5. Tomești 7
6. Belcești 6
7. Bîrnova 5
8. Deleni 5
9. Mogoșești 4
10. Rediu 3
11. Cotnari 3
12. Lungani 3
13. Popricani 2
14. Ciohorăni 2
15. Dolhești 2
16. Victoria 2
17. Dumești 2
TOTAL 158

 

Medii de manifestare a incendiilor

 Mediu Total incendii Procentaj %
Urban 192 39
Rural 295 61
Total 487 100%

 

Distribuţia cauzelor incendiilor

  • Foc deschis în spaţii închise / deschise 218, reprezentând 44% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Fumatul – 54, reprezentând 11% din totalul pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Instalaţii electrice defecte – 50, reprezentând 10% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Coşuri, burlane de fum defecte – 50, reprezentând 10% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Acţiuni intenţionate – 22, reprezentând 4% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Mijloace de încălzire nesupravegheate, improvizate, defecte – 21, reprezentând 4% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Cenuşă, jar sau scântei 15, reprezentând 3% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Arderi necontrolate (vegetaţii şi altele) – 11, reprezentând 2,3% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Jocul copiilor cu focul8, reprezentând 1,7% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Aparate electrice sub tensiune – 4, reprezentând aprox.1% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Scurgeri de produse inflamabile3, reprezentând 0,8% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului  2019;
  • Scântei mecanice și frecare2, reprezentând 0,4% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Sudura2, reprezentând 0,4% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Autoaprindere sau reacții chimice1, reprezentând 0,2% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Trăsnet1, reprezentând 0,2% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019;
  • Alte cauze25, reprezentând 5% din totalul incendiilor pe primele șase luni ale anului 2019.

Analiza intervenţiilor SMURD

În primele șase luni ale anului 2019, în zona de competenţă a ISUJ Iaşi s-au înregistrat un număr de 5555 intervenţii SMURD, în creștere cu 10% faţă de perioada similară a anului 2018 (5038 intervenţii SMURD).

În primele șase luni, în zona de competenţă a ISUJ Iaşi au fost asistate un număr de 5982 persoane, în creștere cu 16% faţă de perioada similară a anului 2018 (5147 persoane asistate).

Executarea intervenţiilor SMURD pe tipuri de afecţiuni

 În primele șase luni ale anului 2019, s-au înregistrat un număr de 5555 intervenţii medicale, împărţite pe următoarele tipuri de afecţiuni:

  • 2674 traumatisme, reprezentând 48% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019;
  • 1581 afecţiuni medicale, reprezentând 28% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019;
  • 88 transporturi interclinice medicalizate, reprezentând 2% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019;
  • 256 prim-ajutor la accidente rutiere/feroviare, reprezentând 5% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019;
  • 236 afecţiuni cardiace, reprezentând 4% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019;
  • 333 afecţiuni neuro-psihiatrice, reprezentând 6% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019;
  • 206 intoxicaţii, reprezentând 4% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019;
  • 172 alte afecţiuni, reprezentând 3% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019;
  • 9  alte intervenții reprezentând 1% din totalul intervenţiilor medicale SMURD din primele șase luni ale anului 2019.

Misiuni pirotehnice

În primele șase luni ale anului 2019, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 Iaşi a executat un număr de 118 misiuni pirotehnice, în creștere cu 15% faţă de perioada similară din anul precedent (102 intervenţii), astfel:

115 misiuni pirotehnice de asanare, fiind ridicate şi depozitate în vederea distrugerii:

  • proiectile = 171 buc;
  • grenade = 49 buc;
  • bombe = 154 buc;
  • alte muniții = 1226 buc;

Suprafaţa asanată a fost de 39092 mp.

 3 misiuni pirotehnice de distrugere.

Repartizarea pe ramuri economice se prezintă astfel:

Nr.

crt.

Ramura Misiuni pirotehnice
1. Silvicultură 7
2. Comerț și reparații bunuri 1
3. Gospodării ale populației 27
4. Administrație publică 3
5. Alte servicii 80
Total 118

 

Acţiuni pentru protecţia comunităţilor

În primele șase luni, în zona de competenţă a I.S.U.J. Iaşi s-au înregistrat un număr de 1163 intervenţii pentru protecţia comunităţilor, în creștere cu 75% faţă de perioada similară a anului 2018 (669 intervenţii).

Tipuri de intervenţii pentru protecţia comunităţilor

 

  1. 6 misiuni pentru protecţia mediului, în creștere cu 100% faţă de perioada similară a anului 2018 (3 intervenţii);
  2. 32 misiuni pentru salvarea animalelor, în scădere cu 14% faţă de perioada similară a anului 2018 (37 intervenţii);
  3. 1119 alte intervenţii (activităţi de educare preventivă, asigurare măsuri PSI, deblocări / degajări persoane, inundaţii, degajări arbori, asanări fântâni / subsoluri, misiuni patrulare, EXFT etc) în creștere cu 80% faţă de perioada similară a anului 2018 (629 intervenţii);
  4. 7 misiuni de căutare-salvare a persoanelor înecate (acestea având vârste cuprinse între 13 şi 54 ani).

Activități de recunoaștere a ansamblurilor rezidențiale

Activitățile de recunoaștere al ansamblurilor rezidențiale se planifică, desfășoară și raportează în conformitate cu prevederile ordinului I.G.S.U. nr. 77029 din 23.07.2018, completat cu  ordinulul I.G.S.U. nr. 77565 din 06.09.2018.

În perioada 01.01.2019 – 30.06.2019, subunităţile din cadrul inspectoratului au executat recunoaşteri în teren la ansamblurile rezidenţiale, după cum urmează:

  • Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi: 6 recunoaşteri;
  • Detaşamentul 2 de Pompieri Iaşi: 5 recunoaşteri.

 

 

 

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here