Fotografie de vacanță cu telefonul mobil

0
191

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează un atelier de fotografie cu telefonul mobil, menit să ajute în realizarea unor fotografii de vacanță cât mai reușite.

Cum fotografiem? Cum încadrăm subiectul? Cum editam imaginile? Cum și unde le stocăm? – sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem pe parcursul celor două întrevederi. Totodată, ne vom strădui să demonstrăm faptul că cea mai bună cameră foto este cea pe care o ai la tine la momentul potrivit.

Atelierul se adresează tuturor cititorilor bibliotecii cu vârsta minimă de 10 ani, va avea două întâlniri, în datele de 2 și 5 august, în intervalul orar 10.00 – 12.00 și se va desfășura la sediul central (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10). Atelierul este coordonat de Ștefan Mardare – fotograf pasionat. Copiii sub 10 ani vor fi însoțiți de un adult pe toată durata întâlnirii.

Participarea este GRATUITĂ, dar permisul de intrare este obligatoriu!

Pentru o bună organizare, vă rugăm să vă înscrieți pe e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro sau prin telefon, la numărul 0753024405. Înscrierile telefonice pot fi preluate de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00 și vinerea între orele 8.00-13.30.

Vă reamintim că permisul de intrare la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi se eliberează gratuit pentru toate categoriile de vârstă.

 

 

 

Cu stimă,

Mihaela Morariu

Șef Serviciu Proiecte și Programe Culturale, PR

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here