Case noi pentru copii din centre de plasament

0
218

Două case de tip familial si-au deschis usile in Targu Frumos pentru 24 de copii  din centrele de plasament.

Casele denumite de copii Spartanii şi Motanul Încălţat sunt ultimele două dintre cele patru construite de Fundaţia Hope and Homes for Children (HHC) şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi (DGASPC) si au avut ca obiectiv închiderea Centrului de Plasament din cadrul Complexului de Servicii Sociale Sfântul Spiridon din Iaşi. Ambele clădiri au fost mobilate şi decorate de JYSK România. Cei 12 băieţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani s-au mutat din Complexul Sfântul Spiridon în casa numita  Spartanii, casa construită pe două niveluri, ce au 4 dormitoare, camera de zi, 2 băi şi o bucătărie.

În cealaltă casă, botezata Motanul Încălţat, au ajuns alti  12 copii din centrele de plasament vechi, 9 fiind din Centrul de Plasament C.A. Rosetti şi 3 din Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Iaşi.

Complexul Sfântul Spiridon este al doilea centru închis de HHC şi DGASPC Iaşi, în baza unui parteneriat încheiat în 2014, când centrul găzduia 178 de băieţi. Între timp, o parte dintre ei au părăsit instituţia, 37 au ieşit din sistemul de protecţie, rămânând să fie relocaţi 215 copii.

„Dintre cei 215 copii aflaţi în grupul ţintă, 10 tineri au fost mutaţi în centrele de plasament pentru adulţi, 151 au fost reintegraţi în familiile naturale sau extinse, 15 tineri au părăsit sistemul pentru că au devenit majori. Restul de 38 s-au mutat în casele de tip familial construite de HHC“, au precizat reprezentanţii DGASPC Iaşi.

„Astazi, asistam la receptia a urmatoarelor doua case, Fundatia Hope and Home for Children a propus pentru Centrul Rezidential de la Targu Frumos patru case pentru a rezolva problema copiilor institutionalizati. Am reusit aplicarea directivelor europene pana in anul 2020 si, astfel, nu vor mai fi Centre de Plasament de tip vechi. In sfarsit, la Targu Frumos, s-a reusit ca toti copiii sa fie adoptati de familiile care i-a luat in plasament, totodata s-a reusit si pentru cei 48 de copii ramasi contruirea a patru case care sa le ofere un alt trai, sa poata fi incadrati in societate. Vreau sa felicit Fundatia care intr-adevar s-a tinut de promisiune si este un exemplu bun de urmat. Centrul de la Targu Frumos, asa cum am discutat cu domnul primar, va deveni centru pentru persoanele in varsta”, a specificat Maricel Popa, presedintele Consiliului Judetean Iasi.

La evenimentul de inaugurare a ultimelor două case de tip familial au participat Maricel Popa, preşedintele Cosiliului Judeţean, Florin Ion, directorul DGASPC Iaşi, Radu Tohătan, managerul Departamentului Asistenţă Socială al HHC, Gabriela Baltag, director al complexului de Servicii Sociale „Sfantul Spiridon”, precum si Liviu Apreotesei-District Manager si Ioana Popescu, director de magazin in cadrul companiei Jysk.

„In urma cu patru ani, Fundatia Hope and Home for Children a ajuns la Iasi si a ales Targu Frumos pentru a construi aceste case de tip familial. Initial, nu am inteles de ce ne-au ales tocmai pe noi, dar am aflat ulterior ca eram al doilea centru pe tara ca si marime, ca si numar de copii. Iata ca suntem la finalul celor patru ani, si tragem o linie si spunem gata, s-a terminat cu numarul mare de copii, si acum suntem beneficiarii a patru casute, construite de Fundatia Hope and Home for Children, patru casute care sunt locuite de 12 copii, patru casute care respecta toate standardele. Nu cred ca cineva si-ar dori mai mult de atat. Au educatori, ingrijitori, au caldura unei case, unde copiii se simt ca acasa. Este clar ca le lipsesc parintii, dar incercam pe cat posibil sa reinodam relatia cu familia, sa aducem parintii aici pe casute si acolo unde se poate sa-i ajutam, ii vom ajuta si vor merge apoi acasa. Copiii nu vor locui aici la nesfarsit, este doar un punct de tranzit”, a precizat Gabriela Baltag, director al Complexului de Servicii Sociale „Sfantul Spiridon”.

Aceasta mai spune faptul ca, dupa ce s-au deschis casele de tip familial, abandonul si absenteismul s-au redus la zero. Gabriela Baltag sustine ca absenteismul si abandonul copiilor institutionalizati a avut loc din cauza conditiilor de viata nu prea favorabile care existau in trecut.

 

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here