Firmele de telefonie mobilă vor transmite serviciului 112 toate datele culese de la românii care și-au dat datele personale pentru campanii de marketing

0
167

Vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), Eduard Lovin, a anuntat joi ca firmele de telefonie mobila vor transmite serviciului 112 toate datele culese de la romanii care si-au dat voluntar datele personale pentru campanii de marketing prin care s-au acordat bonusuri pe cartelele prepay.

In urma discutiilor pe care le-am avut cu industria s-au agreat formele articolelor pe fond si in detaliu. Singurele discutii au fost pe marginea termenelor de implementare completa. Majoritatea operatorilor mobili au avut campanii de marketing prin care acorda bonusuri pe cartelele prepay, daca utilizatorii isi dadeau in mod voluntar datele personale. In prezent, majoritatea operatorilor mobili au deja un volum destul de mare in bazele de date cu o asociere de nume pe cartelele preplatite. Am stabilit ca, inca de la momentul intrarii in vigoare a acestei initiative legislative, vor putea pune la dispozitia operatorului 112 aceste date colectate deja prin campanii de marketing, iar ulterior datele pentru intrarea in legalitate si cu restul milioanelor de utilizatori care nu au numele asociat numarului de telefon asociat sa respecte termenul agreat si precizat in legislatie, respectiv de la 1 ianuarie 2020 pana la jumatatea anului. Termenul de 1 ianuarie este pentru pregatirea modalitatilor de colectare a datelor si inceperea vanzarii cartelelor cu preluarea datelor personale, urmand ca termenul al doilea sa fie suficient de generos pentru a putea inregistra toate cartelele preplatite aflate acum in uz pentru care nu este asociat un nume, un numar si o adresa”, a spus vicepresedintele arbitrului pietei Telecom.

Proiectul de modificare si completare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului National Unic pentru Apeluri de Urgenta (SNUAU) si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicatiile electronice se afla in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI), pana pe data de 23 august 2019. Conform Notei de fundamentare a proiectului, la capitolul motivele emiterii actului normativ se mentioneaza faptul ca accesul la serviciul de urgenta 112 trebuie asigurat in cele mai bune conditii la nivel european, la standarde ridicate de calitate, iar „in acest context, accesibilitatea informatiilor de localizare a apelantului este considerata, la nivelul Uniunii Europene, o componenta deosebit de importanta privind functionarea serviciilor de urgenta„. Astfel, metoda de localizare cell-ID, folosita inca pe scara larga la nivel european, a reprezentat un compromis intre necesitatile de localizare a echipelor de interventie si posibilitatile tehnice ale retelelor de telefonie mobila, acceptabil la nivelul anilor la care s-a adoptat Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, cu modificarile si completarile ulterioare.

Furnizarea unei zone de cautare, uneori cu o raza de peste 35 km, nu poate fi suficient de buna pentru echipele de interventie chiar daca aceste dimensiuni de raze estimative sunt caracteristice pentru zone putin populate. Nici razele cu dimensiuni mai mici nu sunt, din nou, deseori de folos in zonele unde acestea apar, si anume in spatii dens populate, din motive usor de inteles. Avand in vedere neajunsurile sus-mentionate ale sistemului de localizare implementat in prezent, consideram imperios necesar ca, pe langa „metoda de localizare cell-ID’, dispeceratele de urgenta sa poata beneficia, cel putin in cazurile in care tehnologia o permite, de localizari cat mai aproape de pozitia reala a persoanelor care solicita ajutorul prin intermediul apelurilor de urgenta la 112. In acest sens, in acord cu evolutia tehnologica, este necesar a fi implementata urgent, suplimentar fata de solutia existenta, tehnologia de localizare Google curenta (ELS – Emergency Location Service) care se bazeaza pe functionalitatea AML – Advanced Mobile Location (AML/ELS)„, se mentioneaza in Nota de fundamentare. AML/ELS permite utilizarea tehnologiei native a telefoanelor inteligente referitoare la obtinerea de informatii de localizare bazate pe sateliti (GNSS) si/sau Wi-Fi.

„Aceste informatii sunt prelucrate inclusiv cu informatiile cell-ID si transmise catre serviciile de urgenta, atunci cand utilizatorul apeleaza numarul de urgenta 112”, se arata in document. Solutia de localizare Google AML/ELS este functionala in 15 tari: Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Norvegia, Finlanda, Belgia, Olanda, Austria, Slovenia, Republica Moldova, Lituania, Estonia, Noua Zeelanda, Statele Unite ale Americii si Emiratele Arabe Unite. Potrivit datelor oficiale, in prezent, in perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, au fost primite 5.715.723 apeluri la 112, din care 47,70% apeluri non-urgente (2.726.473 apeluri). Din totalul apelurilor non-urgente, 52,86% (1.441.210 apeluri) sunt abuzive, provenite din retelele mobile (abonament + prepaid). De asemenea, din totalul apelurilor abuzive provenite din retelele mobile, 81,09% (1.168.670 apeluri) sunt de pe cartele prepaid, iar 18,91% (272.540 apeluri) de pe abonament mobil.

In acest context, in proiectul de act normativ propus spre dezbatere publica se prevede introducerea unei reglementari privind colectarea datelor de identificare a utilizatorului cartelei SIM prin intermediul careia se furnizeaza servicii de comunicatii electronice preplatite, date care sa fie puse la dispozitia administratorului SNUAU si utilizate de catre acesta in conformitate cu prevederile legale. Datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM pot fi stocate intre 5 si 10 ani pentru HDD, cat si pentru CD/DVD. Actul normativ prevede, totodata, suportarea de catre furnizorii de retele publice mobile de telefonie a costului mesajelor tehnice standardizate scurte de localizare si a traficului de date generat de informatia de localizare obtinuta pe baza echipamentului terminal, pe durata apelului; Propunerea are la baza, dupa cum rezulta din Nota de fundamentare a actului normativ, situatia existenta la nivel mondial, unde, potrivit raportului „Acces la servicii mobile si dovada identitatii 2019′, realizat de catre Global System for Mobile Communications Association (GSMA), la 1 ianuarie 2019, obligatia identificarii utilizatorilor de cartele preplatite a fost impusa la nivel legislativ de catre un numar de 150 de state.

Dintre acestea, la nivel european, un numar de 22 de state, printre care Franta, Austria, Belgia, Germania, Italia, Polonia, Elvetia, Spania si Grecia, au reglementat obligatia furnizarii serviciilor de comunicatii electronice prin intermediul cartelelor preplatite numai dupa identificarea utilizatorilor cartelei SIM, identificare realizata prin furnizarea de catre acestia din urma a unor informatii, precum: nume, prenume, adresa, codul numeric personal etc.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here