EXCLUSIV: O bancă își închide sucursala de la Iași. Conturile clienților se transferă la Bacău

0
2828

Mulți clienți  au primit notificare de la bancă prin care erau anunțați că se va închide sucursala din Iasi, iar conturile lor vor fi transferate la Bacău. Este vorba despre Credit Europe Bank (CEB), care a făcut următoarele precizări:

” Sucursala IAȘI își va înceta activitatea și administrarea conturilor dv  se va face, începând cu dată de 02.12.2019, de către Sucursala BACĂU cu sediul în Bacău, Str. Mihai Viteazul,Nr.4, Sc.F, cu menținerea codurilor IBAN existente.
În cazul în care doriți că ulterior datei de 02.12.2019, administrarea conturilor dvs. să se realizeze de către o altă unitate a Băncii, va rugăm să ne comunicați acest lucru, în scris sau prin completarea unei cereri la sediul unităților CEB, menționând unitatea dorită și transmițând solicitarea respectivă prin oricare dintre unitățile CEB până cel târziu la data de 25.11.2019.
Dacă până la dată menționată nu se primește din partea dvs. o solicitare scrisă în acest sens, vom considera că avem acordul dvs. tacit în ceea ce privește administrarea conturilor dvs. de către noua sucursală indicată prin prezența adresă, respectiv Sucursala BACĂU”.

Cât privește plata  ratelor datorate pentru credite, carduri de credit sau descoperit de
cont autorizat, CEB le propune clienților să achite sumele la alte bănci din Iași. Astfel , depunerea de numerar în VALUTĂ se va face la sediul Sucursalei Iași a BĂNCII ROMÂNEȘTI de pe str.Sfântul Lazăr nr.2, CEB încheind cu instituția de credit menționată  o convenție de încasare fonduri în VALUTĂ.

Cât privește depunerea de numerar numai în lei, acestea se vor efectua  la subunități poștale ale POȘTEI ROMÂNE. Încasarea de fonduri în numerar de la clienți se poate efectua prin ghișeele subunitatilor poștale informatizate integrate în rețeaua VPN (Virtual Private Network) și nu presupune costuri suplimentare.

De asemenea, depunerea numerar în LEI se poate efectua la orice bancomat (ATM) al CEB care oferă varianta de cash. În Iași se poate execută la ATM din incinta IULIUS MALL.
Operațiunea nu necesită costuri suplimentare  și poate fi intiata prin introducerea codului de client/card/CNP.

Clienții așteaptă să fie informați și în legătură cu depozitele lor înregistrate la această banca. Vom reveni !

 

 


( ! ) Warning: A non-numeric value encountered in /home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/includes/wp_booster/td_block.php on line 1009
Call Stack
#TimeMemoryFunctionLocation
10.0002413288{main}( ).../index.php:0
20.0003414760require( '/home/jriro/public_html/wp-blog-header.php ).../index.php:17
30.661166247488require_once( '/home/jriro/public_html/wp-includes/template-loader.php ).../wp-blog-header.php:19
40.677166293616include( '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/single.php ).../template-loader.php:106
50.975868712648locate_template( $template_names = 'loop-single.php', $load = TRUE, $require_once = ???, $args = ??? ).../single.php:28
60.975868712744load_template( $_template_file = '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/loop-single.php', $require_once = TRUE, $args = [] ).../template.php:716
70.975968723200require_once( '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/loop-single.php ).../template.php:770
80.993668828184td_module_single_base->related_posts( $force_sidebar_position = ??? ).../loop-single.php:72
90.993968844776td_block_related_posts->render( $atts = ['limit' => 3, 'ajax_pagination' => 'next_prev', 'live_filter' => 'cur_post_same_categories', 'td_ajax_filter_type' => 'td_custom_related', 'class' => '', 'td_column_number' => 3], $content = ??? ).../td_module_single_base.php:974
101.020768889392td_block->get_block_pagination( ).../td_block_related_posts.php:56

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here