În aceste zile la Iași: Simpozionul Internațional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”

0
941

Simpozionul Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor” a ajuns în acest an la a XXI-a ediție. Manifestarea reunește în aceste zile la Iași specialiști de prestigiu din cadrul Ministerului Culturii, Academiei Române, Institutului Național al Patrimoniului, din  universități din țară și din străînătate, din muzee, specialiști din domeniile cercetării, conservării și restaurării monumentelor istorice.

Ediția din acest an se va desfășura în perioada 3 – 6 octombrie 2019 sub patronajul Primăriei Municipiului Iași.

Deschiderea Simpozionului a avut loc astăzi   în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași  de la ora 10.00, iar lucrările pe secțiuni se vor desfășura la Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași

Temele din acest an vor fi „Viață monumentelor (ctitorii, moșteniri, înstrăînări, degradări, restaurări)”, „Arhitecți în an aniversar: Nicolae Ghika-Budești – 150 ani de la naștere”, „Monumente din perioada 1948-1989 – valoare culturală complexă și mesaj identitar”, „Satul românesc astăzi – strategii pentru salvarea arhitecturii tradiționale”, „Tehnici și tehnologii de restaurare”.

De asemenea, simpozionul va prilejui organizarea expozițiilor „Trienala de Restaurare 2019”,  „BACK UP – Valorificarea arhivei istorice a Comisiei Monuumentelor Istorice”, „Descoperitori ai istoriei – Arheologii”, „Satul românesc între tradiție și modernitate”, „Lecomte du Noüy: mărturii ale restaurării Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași”.

„Este de datoria mea, de datoria noastră, să ne aplecăm cu mare grijă și responsabilitate față de patrimoniul istoric al acestui oraș. Este o mare provocare, o mare răspundere pe care am asumat-o atunci când am depus jurământul față de acest oraș. Au fost vremuri grele în istoria acestei țări. Comuniștii au vrut să ascundă o parte din monumentele istorice. Trebuie să avem grijă de ceea ce a rămas, de ce-am mai putut moșteni grație unor oameni care au făcut sacrificii pentru a reuși să deturneze orientarea unor conducători și care au reușit să mai transfere o parte din monumente.

Mi-am îndreptat atenția către reabilitarea Mănăstirii Frumoasă, Palatului Braunstein, Băii Turcești, Muzeului de Științe Naturale, Casei Berthelot. Acestea se adaugă la celelalte clădiri care au fost reabilitate recent: Palatul Roznovanu, Sinagogă Mare, Sinagogă Merarilor, Mănăstirea Golia, turnul Bisericii Bărboi, Școala Gimnazială «Mihail Kogălniceanu» sau Școala Primară «Carol I». La acestea se adaugă Ansamblul Mitropolitan, care este pe punctul de a se finaliza, întregind într-o manieră atât de frumoasă zona centrală, unde găsim cele două perle ale Iașului: Palatul Culturii și Teatrul Național.

Mai avem Casă Callimachi pe care sper să o transformăm într-un edificiu cultural, Muzeul Municipal, fosta Casă Burchi – Zmeu, Casă Buicliu și multe altele. Muncă noastră nu s-a terminat. Ar trebui să mai recuperăm de pe piață și alte monumente care au ajuns proprietăți private”- a precizat primarul Mihai Chirică.

Programul Simpozionului:
Joi, 3 octombrie
Ora 10:00 – Sala Vasile Pogor, Primăria Municipiului Iași.
Deschiderea oficială a Simpozionului Internațional „Monumentul. Tradiție și Viitor” –  Salutul oficialităților
Ora 12:00 – Palatul Culturii Iași
Vernisaj expoziție „Trienala de Restaurare 2019” – ediția a VIII a, Curator: UNRMI București.
Ora 12:30 – Palatul Culturii
Vernisajul expoziției BACK UP -Valorificarea arhivei istorice a Comisiei Monuumentelor Istorice, Curator: Daniela Mihai (INP București)
Ora 14:30 – Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași
Vernisaj expoziție „Descoperitori ai istoriei – Arheologii”.
Curator: Elena Gherman
Ora 15:00 – Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași
Vernisaj expoziție „Satul românesc între tradiție și modernitate”
Curatori: Etnograf Angela Olariu ; Cercetător Dr. Adina Hulubas, Cercetător Dr. Ioana Repciuc Institutul de Filologie Română „A. PHILIPPIDE”;
Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” – prof. univ. Radu Andrei
Ora 15.45
Comunicări pe secțiuni

Vineri, 4 octombrie
Ora 9:00 – 13:00 – Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași
Comunicări pe secțiuni
Ora 15:00 – Galeria de Artă a Municipiului Iași „Dan Hatmanu”
Vernisaj expoziție „Lecomte du Noüy: mărturii ale restaurării Mănăstirii Trei Ierarhi din Iași”.
Curator dr. arh. Horia Moldovan – prorector – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București
15:45 – Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași
Comunicări pe secțiuni

Sâmbătă, 5 octombrie
Ora 7:00 – Vizită de documentare Iași – Sipote (Biserica Sf. Ioan cel Nou – ctitoria lui Luca Arbore) – Sipote – Scobinti (Biserica „Nasterea Maicii Domnului”, sat Zagavia).

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here