Ziua porţilor deschise la Tribunalul Iași

0
384

Astazi,  25 octombrie 2019, la Tribunalul Iași a fost organizată „Ziua porţilor deschise”, manifestare ce a vizat asigurarea transparenței activității instituției, astfel încât cetăţenii sa îşi formeze o reprezentare clară a imaginii reale a condiţiilor de lucru ale magistraţilor, precum şi a etapelor pe care le parcurge un dosar de la înregistrare până la soluţionare.

Manifestarea s-a derulat în intervalul orar 10:00 – 15:00 şi a inclus vizitarea Noului Palat de Justiţie de către grupuri de elevi interesaţi în cunoaşterea şi înţelegerea sistemului judiciar, a activităţii instanţei, a organizării, atribuţiilor şi competenţelor acesteia.

Au efectuat turul Palatului de Justiţie mai multe grupuri organizate de elevi de la Școala Gimnazială „Al I. Cuza” comuna Podu Iloaiei, Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu” Iași, Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” Iași, Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” Iași, Școala Gimnazială nr. 1 Costești, Școala Gimnazială Internațională „Spectrum” Iași și Colegiul National de Arta „Octav Băncilă” Iași, sub coordonarea domnilor judecători Amancei Daniela, Dănilă Iulian, Chișcă Iulian, Stratan Maria Cristina, Botez Carmen, Preda Elena Cristina, Corugă-Butucă Mihaela şi Isepciuc Elena Raluca, susţinute de personalul auxiliar al Tribunalului Iaşi.

Cu această ocazie s-au purtat discuţii cu elevii referitor la rolul şi importanţa justiţiei în societate, acestora fiindu-le oferite informaţii privind organizarea sistemului judiciar, cu accent pe organizarea Tribunalului Iaşi, rolul judecătorului în apărarea drepturilor cetăţenilor şi ale minorilor implicaţi în proceduri judiciare, în special, accesul la profesiile juridice, conduita în sala de judecată şi în societate, obligaţiile civile.

În acest context, participanților la eveniment le-au fost distribuite broşurile „Ziua europeană a justiţiei”, „Organizarea sistemului judiciar”, „Admiterea în magistratură” şi „ABC – ul justiției pentru minori”.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here