Avem şi noi Teodorovicii noştri in Consiliul Local. Ceartă ca la stână sub privirea ingăduitoare a primarului Chirica

0
778

Limbaj de stână, jigniri și discuție de maidan între 2 inși care reprezintă interesele ieșenilor. Ba mai mult , unu este viceprimarul orașului cu pretenţii culturale, așa cum e Iaşul. O şedinţă a aleşilor locali cu proiecte importante  pe ordinea de zi a început cu o ceartă  între aleșii majorității și opoziție, în speță consilierul liberal Răzvan Timofciuc și viceprimarul PSD Gabriel Harabagiu. Pe principiul folosit la colțul blocului „ba pe-a mă-tii”, fiecare dintre cei doi s-a întrecut în teodorovicisme a la Orlando, care să-i închidă gura celuilalt. Startul discuției, ce s-a transformat într-un veritabil dialog între doi păstori care și-au furat unu altuia mioarele pe deal, a fost dat de consilierul Răzvan Timofciuc, care a solicitat schimbarea componenţei Comisiei care avizează închirierea de spaţii către comercianţi, considerând că viceprimarul Harabagiu ar fi  în „incompatibilitate morală“. „Sunt dovezi clare în acest sens: acum 2-3 săptămâni un membru al familiei sale a fost văzut vânzând gogoşi pe bld. Ştefan cel Mare, la Sărbătorile Iaşului“, a spus Răzvan Timoficiuc spre amuzamentul asistenței. Nici viceprimarul Harabagiu nu s-a lăsat mai prejos, și cum orice datorie se plătește cu aceeași monedă, l-a urat pe Timofciuc pe aceeași partitura de colțul blocului: „Acest agarici al Consiliului Local… Cu toții am avut la școală pămpălăul clasei. În Consiliul Local avem pămpălăul nostru, vă dați seama. Emană prostii în spațiul public. Singura persoană care vinde gogoși în Consiliul Local sunteți dumnevoastră, domnule Timofciuc. Nu ați învățat nimic în trei ani jumătate. Nu ați mai făcut cursurile pe care trebuie să le faceți la început, din păcate. Așa că nu vă rămâne decât să fiți pămpălăul nostru”. 

Ulterior, a luat cuvântul liderul de grup al PNL, Eduard Boz, care a sancţionat atât limbajul viceprimarului, cât şi intervenţia agresivă a colegului său de partid: „Vreau să descurajez și nu sunt deloc de acord cu ceea ce s-a întâmplat. Nu trebuie să avem un asemenea comportament în forul nostru de discuții. Nu sunt de acord nici cu modul agresiv și acuzator în care colegul meu Răzvan Timofciuc a avut intervenția să. Putem adresa întrebări mai mult sau mai puțin retorice. Vă îndemn la calm și decență” . După intervenția  lui Eduard Boz, viceprimarul Harabagiu şi-a cerut scuze pentru cuvintele folosite în intervenţia sa: “Eu îmi cer scuze pentru această ieșire. Dacă e normal să fiu acuzat la fiecare întâlnire publică de lucrurile petrecute în școala generală, cum ați reacționa?”

Tot acest episod s-a petrecut sub privirea îngăduitoare a primarului Chirica, o atitudine asemănătoare unui tată care așteaptă că odraslele să termine flocăiala din ogradă și să treacă în casă la teme.

 

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here