Ședință furtunoasă la Consiliul local la dezbaterea a peste 50 de proiecte

0
177

În ședința Consiliului local de astăzi, la care au fost  prezenți 23 de aleși din 27, pe ordinea de zi au fost incluse peste 50 de proiecte de hotărâre. Printre acestea s-au numărat acordarea de titluri de cetăţean de onoare, rectificarea bugetelor la trei instituţii din subordine, semaforizarea a două noi intersecţii (Metalurgiei – Calea Chişînăului şi Metalurgiei – Chimiei), alocarea a jumătate de milion de lei pentru realizarea unui sistem de iluminat arhitectural la Palatul Roznovanu, introducerea de taxe pentru vizitarea Muzeului Municipal şi aprobarea procedurii prin care angajaţii din sistemul de învăţământ pot beneficia de reducerea cu 50% a abonamentului unic CTP (la tonete sau prin aplicaţia 24pay).

De asemenea, plenul CL a aprobat încheierea unui parteneriat cu o ONG pentru plantarea a 5.000 de arbori în zona C.A. Rosetti şi indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea Casei Buicliu din Păcurari, investiţie estimată la peste un milion de euro.

Un proiect care a stârnit controverse a fost cel legat de rectificarea bugetului Eco Piața SA. Cei din opoziție au arătat că direcția a mers pe minus în ultima vreme. Edilul Iașului a explicat și cum stau lucrurile în ceea ce privește piețele din oraș: „Piețele agroalimentare permanente au avut un declin la nivel european. Exemplele sunt foarte clare. Uitați-vă la Piața Independenței și la Hala Centrală. Se sting ușor -ușor și pleacă din statul de piață a producătorilor mici, care vor să se autogospodărească. Am inventat noi piața de duminică care funcționează. Arată atractivitate dacă reușești să le pui în locațiile cele mai potrivite. Piața Independenței s-a închis și din cauza spațiului. Există și abordări pe mai departe. Facem un studiu de fezabilitate la Piața Alexandru cel Bun. Piața olina va avea o abordare diferită. Vrem să facem acolo o piață modernă cu o parcare subterană, o piață deschisă pentru producătorul individual”, a spus Mihai Chirica

Ședința nu a dus lipsă de spectacol de prost gust oferit de persoane care reprezintă ieșenii și interesele lor: consilierul liberal Răzvan Timofciuc si viceprimarul Gabriel Harabagiu!

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here