Și hoţ şi beat şi fără permis….Și arestat!

0
470
transportation and vehicle concept - man drinking alcohol while driving the car

UPDATE: Arestatul se numeste Claudiu Paul Postu Taroaie  (25 de ani)

Un tânăr din Cozmeşti a fost reţinut de către poliţişti după ce a furat maşina unui vecin şi a plecat la plimbare la Vaslui, cu toate că nu avea permis de conducere şi băuse si alcool pe saturate. Proprietarul autoturismului Volkswagen furat lăsase cheile în contact şi plecase de acasă. Maşina şi hoţul au fost găsite la 30 de kilometri depărtare, într-o localitate din judeţul Vaslui.

„În urma cercetărilor efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în seara de 12 noiembrie, acesta ar fi sustras un autoturism aparţinând unui bărbat de 43 de ani, din comuna Cozmeşti, iar ulterior l-ar fi condus. Întrucât în momentul depistării tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a refuzat să fie condus la o unitate medicală unde să îi fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

 La data de 14.11.2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni  a înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Răducăneni referatul cu propunere de arestare preventivă  pentru 30 de zile  a inculpatului Ţ.-P. P.-C. pentru săvârşirea infracţiunilor  de:

furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b şi alin.2 lit.b C.pen.;

    – conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 alin.1 C.pen. ;

    – refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. şi ped. de art. 337 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., reţinându-se că,  la data 12.11.2019 numitul  Ţ.-P. P.-C.  a pătruns, fără drept, în curtea locuinţei persoanei vătămate T.V. din localitatea Cozmeşti, jud. Iaşi, de unde a sustras un autovehicul  marca VW Golf. Acesta a condus autovehiculul pe drumurile publice  din localitatea Cozmeşti, jud. Iaşi  până în satul Valea Grecului, com. Drînceni, jud. Vaslui, fără a poseda permis de conducere, având o alcoolemie  de 1,23 mg/l în aerul expirat. A  fost testat cu aparatul Drager Alcotest la sediul poliţiei din municipiul Huşi, jud. Vaslui, refuzând totodată prelevarea de mostre biologice  de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

“Prin încheierea  nr. 11/JDL din data de 14.11.2019  pronunţată de Judecătoria Răducăneni  în dosarul nr. 1152/286/2019  s-a dispus  arestarea preventivă pentru 30 de zile  până la data de 13 decembrie  2019 inclusiv,  a inculpatului Ţ.-P. P.-C. Precizăm că măsurile procesuale dispuse în cauză nu sunt de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie a persoanei cercetate” -se arata in comunicatul semnat de Daniel Constantin Bosînceanu, Prim-procuror al Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni

.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here