„Dăruind vei dobândi“

0
544

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ din incinta Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi a organizat in aceasta seara un spectacol pentru bolnavii internati, dar si pentru copiii institutionalizati de la Colegiul “Ion Holban”. „Dăruind vei dobândi“ continua traditia anilor anteriori cand in amfiteatrul de la Recuperare, părintele Vasile Hiliţanu , preot misionar de caritate în cadrul spitalului aduna laolalta suflete pentru a le darui cateva clipe de bunadispozitie.

„Am dorit să aducem o bucurie bolnavilor din spital şi copiilor de la şcoala aflată în apropierea bisericii noastre. Am avut numerose grupuri de colindători din Iaşi care au fost foarte apreciaţi mai ales prin aplauzele celor peste 200 de spectatori.  Atunci când am rânduit acest spectacol, ne-am gândit la cei aflaţi în suferinţă. În cei opt ani de când se desfăşoară manifestarea, am dorit să oferim oamenilor un dar de suflet, pentru a uita un pic de necazuri şi de boală“, a spus pr. misionar de caritate Vasile Hiliţanu.

La editia din acest an au participat copii de la Palatul Copiilor, un grup de colindatori-tineri jandarmi, solistul Constantin Bahrin, corul Allegria din Iasi.

Pacienţii internaţi pentru o anumită perioadă în Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi primesc tratamentul aferent de la medicii spitalului, dar si  alinare prin rugăciunile înălţate către Dumnezeu la  bisericuţa asemeni unui chivot de pe Sfânta Masă aflata in aceeasi curte.  De dimineaţă până seară, părintele Vasile Hiliţanu, misionar de caritate în cadrul spitalului, îl aduce pe Hristos în sufletele pacienţilor. Unii sunt cercetaţi de familie, iar alţii îşi împart singurătatea cu ceilalţi oameni internaţi. Cu toţii formează o familie atunci când participă la Sfânta Liturghie, la Agheasma mică, la Taina Sfântului Maslu sau la slujba Acatistului. Minutele sau orele în care oamenii se roagă oferă nădejde şi mângâiere, pentru că prin intermediul acestora singurătatea dispare. Sufletele lor se unesc cu Mântuitorul Hristos prin rugăciunile preotului, urmaş al Sfinţilor Apostoli. Părintele misionare de caritate Vasile Hiliţanu cunoaşte necazurile bolnavilor şi caută să-i ajute mereu pentru a trece mai uşor peste zilele petrecute pe patul de spital.

„În biserica noastră se desfăşoară o activitate frumoasă benefică pentru sufletele celor ce ne trec pragul Avem în grijă bolnavii care vin la tratament în Staţiunea Nicolina, bolnavii din Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, elevii de la Colegiul Tehnic “Ion Holban” Iaşi şi pacienţii Spitalului “Sfântul Sava” din Iaşi. În posturile de peste an, venim în întâmpinarea bolnavilor pentru a-i mărturisi şi pentru a-i împărtăşi. De asemenea, se oficiază slujba Acatistului, la care participă tinerii din liceul amintit, pentru ca Dumnezeu să le lumineze mintea, prin rugăciunile Maicii Domnului. În Staţiunea Nicolina mă întâlnesc cu bolnavii în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, pentru a citi un acatist şi rugăciuni pentru sănătate”, a precizat preotul Vasile Hiliţanu.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here