Proiect: Orele de gardă ar putea deveni vechime în muncă

0
475

Medicii și asistentii/asistentele  medicale care efectuează gărzi ar putea să iasă mai devreme la pensie, potrivit unei propuneri de modificare a legislației. Concret, un proiect depus în Parlament arată că este necesară recunoașterea ca vechime în muncă a orelor de gardă lucrate.

Propunerea vizează modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și include următoarele modificări:

  • La articolul 49 se introduce un nou alineat (5) și va avea următorul cuprins: „Pentru personalul angajat în sistemul medical, orele de gardă efectuate și pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale constituie vechime în muncă și se iau în considerare la stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii”.
  • După articolul 53 se introduce un nou articol, art. 54 cu următorul cuprins: Prin excepție de la prevederile art. 53, personalul angajat în sistemul medical care a efectuat ore de gardă beneficiază, la cerere, de pensionare, fără penalizări, înaintea vârstei standard de pensionare, în cuantum direct proporțional cu numărul de gărzi efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani, pentru femei, și de 60 de ani pentru bărbați”.

Potrivit expunerii de motive, statul român investește în pregătirea unui medic, care ajunge să efectueze gărzi în spitale foarte mulți ani.

„În România, în momentul actual, sistemul sanitar de urgență funcționează la cote de avarie, cu discontinuități și sincope repetate, îndreptându-se rapid către comă reversibilă. Avem medici care fac foarte multe ore de gardă întrucât nu există personal suficient. Avem din ce în ce mai multe cazuri în care persoane din domeniul medical, care efectuează ore de gardă, decedează din cauza stresului sau a epuizării”, se arată în documentul citat.

Sindromul burnout (sau sindromul epuizării profesionale) este din ce în ce mai des întâlnit în spitalele din România, mai ales din cauza unor factori din sistemul sanitar: birocrație, legislație neclară, presiuni emoționale, recunoaștere socială redusă, munca în exces, lipsuri materiale.

Stresul, munca până la epuizare, lipsa unui număr suficient de doctori, incapacitatea de a face față numărului uriaș de pacienți, lipsa de respect și de perspective au produs suferințe și dezechilibre în rândul cadrelor medicale, atrag atenția inițiatorii.

„Considerăm că este necesară instituirea unei echități în sistemul de pensie și anume recunoașterea ca vechime în muncă a orelor de gardă lucrate, indiferent dacă sunt efectuate la norma de bază sau la norma/normele prin cumul. Recunoașterea orelor de gardă la vechimea în muncă este justificată și reiese însăși din definirea „timpului de lucru” stipulată în Directiva 2003/88/CR a Parlamentului European, în care la articolul 2, „timpul de lucru: orice perioadă în care lucrătorul se află la locul său de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcția, în conformitate cu legislațiile și practicile naționale”, se mai subliniază în expunerea de motive.

Care este impactul propunerii

Potrivit sursei citate, de această măsură ar beneficia circa 10.000 de medici care efectuează gărzi și aproximativ 20.000 de asistenti medicali.

Inițiatorii proiectului au efectuat și un calcul pentru a-și susține propunerile. Astfel, aceștia arată că, în medie, un medic care efectuează 4 gărzi pe lună va acumula, de-a lungul activității sale aproximativ 2.000 de gărzi. Aceste 2.000 de gărzi sunt echivalentul a 4.000 de zile lucrătoare,  adică 15 ani de muncă în plus, neluați în calcul.

Însă există anumite specialități medicale unde se poate acumula un număr dublu de gărzi, mai ales acolo unde este un deficit de personal.

Care sunt beneficiile pe care le-ar aduce propunerea

Propunerea de modificare legislativă ar aduce, spun inițiatorii, mai multe beneficii, iar cele mai importante sunt următoarele:

  • scăderea riscului de deces și a morbidității severe în rândul medicilor care efectuează gărzi
  • prevenirea unui diagnostic sau a unei scheme terapeutice greșite în urma epuizării medicilor
  • atragerea în sistemul de sănătate a tinerilor medici, fiind redus și exodul tinerilor
  • medicii pensionați la cerere, anticipat, pot deveni vectori de opinie în diferite activitîți medicale sau de informare
  • datorită diferenței de salarizare între medicii pensionabili și cei tineri, fondul de salarii va putea scădea cu peste 30%, putând apărea oportunitatea creării de noi locuri de muncă; banii economisiți pot fi folosiți pentru plata mai multor posturi decât cele eliberate.

Inițiatorii proiectului sunt deputații Dan Vîlceanu și Antoneta Ioniță. Propunerea se află la Camera Deputaților (for decizional), unde așteaptă să fie dezbătută.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here