Foto: Ședință solemnă la Primăria Iași

0
597

Astăzi, Consiliul Local s-a întrunit într-o ședință solemnă dedicată aniversării Revoluției Române din 1989. Pe ordinea de zi au figurat două proiecte de hotărâre, primul privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi „revoluționarilor ieșeni, luptători pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989”, iar al doilea fiind o „proclamație de eternă recunoștință față de luptătorii anticomuniști și eroii Revoluției Române din decembrie 1989”.

Pe lista celor care au devenit Cetățeni de Onoare se numără 43 de persoane din 3 asociații: Asociația „14 Decembrie 1989” Iași, Asociația „22 Decembrie 1989” Iași și Federația Națională a Revoluționarilor din România-Iași.

„La Iași Revoluția Română este marcată de momentul 14 decembrie 1989, când, în Piața Unirii, ieșenii erau chemați de Frontul Popular Român să participe la o demonstrație împotriva situației politice, economice și sociale din România. Era, practic, prima mișcare politică anticomunistă, constituită pe principiul conspirativității, inspirată de organizația similară unionistă, înființată în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în 1987-1988. Acțiunea este înăbușită din fașă de autoritățile comuniste, la Iași fiind trimise “trupe” ale Ministerului de Interne, sub pretextul desfășurării unei competitiții sportive intitulată “Dinamoviada”. “Competitorii” la această așa-zisă întrecere sportivă erau cazați chiar în Hotelul Unirea, situat în piața civică omonimă, unde era chemată populația Iașului la protest. După acest moment, o parte a inițiatorilor Frontului Popular Român, peste 60 la număr, au fost anchetați, iar unii dintre aceștia au fost arestați și puși sub acuzare pentru “subminarea puterii de stat socialiste”. Abia pe 22 decembrie 1989, după fuga cuplului dictatorial, ei au fost puși în libertate, după o săptămână de anchetă și tortură (…). Revoluția din 1989 are însă și o a doua sa etapă, care la Iași s-a derulat după părăsirea Comitetului Central de către cuplul Ceaușescu, începând cu data de 22 decembrie 1989 și durând până pe 18 ianuarie 1990. În această perioadă, grupul revoluționarilor ieșeni a preluat controlul asupra administrației locale și a beneficiat de sprijinul Garnizoanei Iași a Armatei Române, pentru a menține ordinea publică”, se arată în Hotărârea adoptată de Consiliul Local.

În urma votului Consiliului Local au devenit Cetățeni de Onoare ai Municipiului Iași: Gabriel Amarandei, Costache Ailene, Viorel Andrei, Virgil Axinie, Ioan Baron, Constantin Bendas, Alexandru-Tudor Bernic, Vasile Chirica, Nadia Crihan, Leopold-Marius Costinescu, Ștefan Coțovanu, Alexandru Dascălu, Vasile Diacon, Petru Dușa, Vasile Geamăn, Gabriel Hâncu, Titi Iacob, Gheorghe Ilaș, Neculai Kania, Florin Livadaru, Dumitru Moraru, Maria Moraru, Petru Movilă, Liviu Munteanu, Vasile-Doru Nechifor, Gheorghe Negru, Gheorghe Nica, Paul Nițescu, Alexandru Onea, Jenică Panaite, Constantin Pascariu, Eugen Popa, Mihai Pintilei, Anton Proțăilă, Mircea Pricop, Adrian Rozentzveig, Cristian Sandu, Florin Slabu, Emilian Dan Stoica, Iulian-Vilii Șaramet, Corneliu Urîtu, Vasile Vaida și Constantin Vână.

În a doua parte a ședinței solemne a Consiliului Local primarul Mihai Chirica a dat citire „Proclamației de la Iași” de „Eternă recunoștință față de luptătorii anticomuniști și eroii Revoluției Române din decembrie 1989”, text asumat și semnat apoi atât de edilul-șef, cât și de consilierii locali prezenți la ședință. Înainte de aceasta, însă, primarul Mihai Chirica a transmis un mesaj audienței.

„La 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, timpul s-a oprit din nou în loc, cerându-ne adevărul despre cele întâmplate atunci, dar și dreptate pentru toți cei care au suferit și încă mai suferă din cauza profitorilor vechiului regim comunist.

Dacă un popor ține mai mult la altceva decât la propria libertate, atunci își va pierde libertatea! Această maximă, care provine din filosofia britanică, subliniază puterea de netăgăduit a unei națiuni care nu a mai fost îngenunchiată de un mileniu!

Cu românii, istoria a fost mai puțin generoasă! După al doilea război mondial, tancurile bolșevice și cozile de topor au impus în țară o dictatură a răului, străină de firea cea blândă a românului. Vreme de 45 de ani au fost distruse vieți, au fost demolate case și orașe și au fost nimicite speranțe. Vreme de aproape jumătate de secol au fost instaurate teroarea, cultul personalității și domnia politrucilor. Cu atât mai mult trebuie admirați și respectați acei români, prea puțini, din nefericire, care – în acești 45 de ani – au avut curajul de a se opune unei guvernări odioase, plătind cel mai des cu propria viață!

… Și apoi, în decembrie 1989, la Timișoara, la București, la Iași și în multe alte orașe ale țării s-a întâmplat un miracol. Tinerilor români nu le-a mai fost frică și au înfruntat un regim ce ne furase totul! Și în doar câteva zile, în pofida crimelor abominabile care au fost săvârșite atunci de persoane rămase neidentificate până astăzi, regimul s-a năruit ca un castel de nisip. Un nisip îmbibat cu sânge!

Acel decembrie 1989 a fost clipa noastră de solidaritate, când am învățat că doar uniți putem învinge răul. Dar este România de azi așa cum au dorit-o cei care s-au sacrificat pentru noi în acele zile, dar și de-a lungul celor 45 de ani de comunism?

Să recunoaștem! S-au schimbat multe! Există democrație, există un sistem politic pluripartid, există libertate, există justiție – chiar dacă nu atâta pe câtă ne-am dori.

Dar nici după 30 de ani nu am aflat adevărul despre cele întâmplate în decembrie 1989 și nici nu i-am condamnat pe toti călăii de atunci. S-au pus mereu piedici și încă suntem îndemnați – de nimeni altul decât Ion Iliescu – să nu mai căutăm responsabilii pentru crimele Revoluției. Ba da, domnule Iliescu, sângele vărsat pe treptele unei catedrale, pe străzile și baricadele din capitală ne obligă să aflăm adevărul!”, a spus primarul Mihai Chirica.

„Proclamația de la Iași”

„Pe 14 decembrie, Iașul a dat primul semn de deșteptare a românilor după 45 de ani de coșmar comunist. Mobilizarea forțelor represive, scurgerea de informații și poate chiar trădarea unora au stins în fașă revolta de la Iași, ce avea să izbucnească, de data asta fără putință de a mai fi oprită, la Timișoara!

Orașul de pe Bega a fost primul oraș liber, iar România le datorează enorm Iașului și Timișoarei. Fără miile de români ieșiți în stradă, fără sutele de locuitori răniți în lupte, fără zecile de eroi uciși – ecoul luptei pentru libertate s-ar fi stins repede sub zgomotul șenilelor.

Exemplul Timișoarei și al Iașului a fost urmat de întreaga țară, iar regimul comunist a căzut. Nu înainte ca peste o mie de români să fie asasinați de criminali necunoscuți – dar foarte bine echipați și excelent coordonați. După 30 de ani încă ne luptăm să aflăm adevărul despre cine au fost călăii acelui decembrie, încă vrem să facem dreptate!

Și fiindcă Adevărul este Dumnezeul omului liber, iar Dreptatea este adevărul pus în practică, suntem obligați – pentru ca România să redevină o țară normală – să nu mai acceptăm indiferența, uitarea sau bătaia de joc la adresa eroilor României.

Declarăm așadar ziua de 22 decembrie zi de eternă recunoștință față de luptătorii anticomuniști și eroii Revoluției din decembrie 1989, cerând instituțiilor abilitate ale statului român să-și facă, fără ezitare, datoria și să afle adevărul despre Revoluția din urmă cu 30 de ani și să-i condamne pe vinovații pentru toate crimele comunismului.
Din păcate, mulți se află încă printre noi și chiar mai decid pentru destinul acestui popor! Nu avem voie să nu vedem! Nu avem voie să uităm!

Și fiindcă dangătul clopotului a fost dintotdeauna un îndemn la rugăciune şi unitate – clopotul însuși reprezentând un simbol al libertăţii şi independenţei – ne-am dorit să însoțim această proclamație cu sunetul libertății!

La rugămintea noastră, mâine, 22 decembrie 2019, la ora 12.00, toate bisericile românești vor bate clopotele pentru a vesti libertatea pe care am cucerit-o cu ajutorul celor mai buni dintre noi! Să ne cinstim eroii și să nu-i uităm niciodată!
Așa să ne ajute Dumnezeu!”

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here