Noi REGULI pentru circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice

0
335

Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice a fost adoptată ieri, 4 februarie 2020, în ședința de Guvern.

 Prin Ordonanța de Urgență se stabilește că trotinetele electrice pot fi conduse doar de persoane care au  vârsta de cel puțin 14 ani, transportul pasagerilor fiind interzis.

Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h, iar viteza maximă admisă pentru trotinetele electrice este de 25km/h.

Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, iar circulația pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare este interzisă.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here