Mihai Chirica, propus de PNL la conducerea Primăriei Iaşi

0
156

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public în ultimele, Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași este abilitat să vă transmită următoarea declarație de presă din partea primarului Mihai Chirica:

„În această perioadă, fiecare partid și-a terminat sondajele de opinie și analizele politice. Este firesc să apară discuții și propuneri politice. Mă bucur să constat că toate analizele sociologice pe Municipiul Iași arată că există un grad mare de satisfacție al ieșenilor față de proiectele mele și ale Primăriei.

În fiecare zi a mandatului de primar m-am considerat în primul rând primarul ieșenilor, indiferent de opțiunea politică personală a fiecărui cetățean.

Proiectele Iașului sunt și trebuie să fie prioritatea mea și a oricărui partid politic responsabil, nu orgoliile politice personale. De aceea, în mod constant, am fost partenerul Președintelui Klaus Iohannis, garantul statului de drept din România și al valorilor occidentale pe care le împărtășim cu toții.

Președintele Klaus Iohannis a fost întotdeauna alături de Iași și de Moldova și a demonstrat că este un partener constant al proiectelor noastre. Este de datoria mea să mă gândesc la responsabilitățile politice și administrative cu care m-au investit ieșenii și să construim împreună o echipă puternică pe plan local, relevantă pe plan regional și respectată la nivel național.

Drumul meu politic, creionat alături de ieșeni, va continua alături de Președintele Klaus Iohannis și de parteneri politici onorabili și profund atașați de valorile europene”.

În replică, deputatul PNL Marius Bodea a susţinut tot printr-o declaraţie de presă că de simte MÂHNIT de această decizie.

Având în vedere întârzierea unei reacții oficiale a PNL Iași referitor la informațiile apărute în spațiul public, privind desemnarea d-lui Mihai Chirica, în calitate de candidat al PNL Iași, pentru funcția de primar al Iașului, deputatul liberal Marius Bodea face următoarele precizări:

„Ieri, conducerea centrală a PNL, în prezența domnului Costel Alexe, președintele PNL Iași, mi-a prezentat decizia de a-l aduce în PNL Iași pe domnul Mihai Chirica și de a-l desemna candidat pentru un nou mandat de primar.

Este o decizie care mă mâhnește profund. Mi-aș fi dorit ca decizia să fie explicată asumat de către colegii mei încă din momentul în care a încolțit această idee. Împreună cu colegii mei, cei care cred în continuare că Iașul merită mai mult, vom stabili ce trebuie făcut mai departe, dar vă asigur că nu voi fi adeptul unor răfuieli publice care să genereze un prejudiciu partidului de care aparțin de 22 de ani.

Justificarea ce stă în spatele acestei dezicii politice a fost ca domnul Costel Alexe să își maximizeze șansele pentru câștigarea Consiliului Județean Iași, fructificând un potențial aport electoral suplimentar pe care i l-ar aduce candidatul Mihai Chirica și pentru a maximiza inclusiv scorul politic local. Pot înțelege realitatea unor astfel de calcule pragmatice, pentru a obține un scor politic pe termen scurt, dar, pe termen lung, este o decizie greșită.

Din toată această poveste, au sigur de câștigat doi oameni. Pierd însă liberalii autentici și mai ales ieșenii care cred într-o reformare a administrației publice locale.

Un partid puternic, cum este astăzi PNL, cu toată determinarea sa, nu va putea schimba metehnele unui individ care a crescut în administrație timp de 18 ani la pieptul PSD”, a declarat Marius Bodea.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here