S-a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență

0
398

Având în vedere anunțurile oficiale de la nivelul Uniunii Europene cu privire la confirmarea prezenței coronavirusului pe continentul european (cazul Italiei fiind cel mai relevant), primarul Mihai Chirica a convocat mâine Comitetul Local pentru Situații de Urgență de la nivelul Municipiului Iași. Întâlnirea se va desfășura la sediul Primăriei Municipiului Iași în Sala „Vasile Pogor”, începând cu ora 11.00 și va fi urmată de declarații de presă.

Pe lângă conducerile societăților și direcțiilor din subordinea municipalității (inclusiv reprezentanții Spitalului de Recuperare și cei ai Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”), la Comitet au fost invitați să participe și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, Direcției de Sănătate Publică Iași, Ordinului Asistenților Medicali din Iași. De asemenea, își vor exprima un punct de vedere reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase Iași, respectiv ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.

La întâlnire au fost invitați să participe și reprezentanții asocierii de firme responsabilă în municipiul Iași de operațiunile de dezinsecție, deratizare și larvicizare.

Specialiștii convocați la întâlnire vor identifica, de comun acord, și spațiile cu destinație specială necesare intervenției și acordării serviciilor de carantină, dotate corespunzător, așa cum s-a stabilit împreună cu conducerea Instituței Prefectului Județului Iași.

 

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here