Un nou ordin al ministrului Sănătății: Nu este permisă ieșirea aparținătorului din izolare sau carantină pentru identificarea sau ridicarea decedatului

0
833

Un nou ordin a fost emis de către ministrul Sănătății, care modifică ordinul anterior privind managementul după decesul pacienților infectați cu noul conoravirus.

– Aparținătorii vor fi informați telefonic de către unitățile sanitare în legătură cu cazurile severe/critice și despre survenirea decesului. În cazul decesului se va indica prezentarea la spital pentru ridicarea decedatului în termen de 24 de ore de la deces, pentru aparținătorii care locuiesc la o distanță mai mică de 100 km de locul decesului și de maximum 48 de ore dacă aceștia locuiesc la o distanță mai mare de 100 km sau în situații speciale.

Nu este permisă ieșirea aparţinătorului din izolare sau carantină pentru identificarea sau ridicarea decedatului

În situația în care în urma comunicării telefonice a acestor condiții, aparținătorul declară că nu se poate ocupa personal de formalitățile de declarare a decesului în termenul stabilit (este internat în spital, este în carantină/izolare la domiciliu, suferă de o afecțiune medicală gravă care îi împiedică deplasarea etc.), va fi îndrumat să trimită, pe e-mail, whatsapp, fax sau alt mijloc de comunicare la distanță sau chiar printr-o persoană delegată, o declarație semnată pe propria răspundere, la care anexează actul său de identitate și o delegație pentru o altă persoană sau un reprezentat al unei firme de pompe funebre care să efectueze identificarea și să ridice decedatul. Nu este permisă ieșirea aparținătorului din izolare sau carantină pentru identificarea sau ridicarea decedatului.

– Dacă aparținătorul sau delegatul acestuia nu se prezintă în intervalul de timp prevăzut anterior, se va elibera certificatul medical constatator al decesului. În această situație, asistentul social sau o persoană delegată în acest sens din unitatea medicală va anunța de urgență serviciul social de pe lângă primăria locală și va declara decesul la oficiul de stare civilă.

Măsuri care privesc transportul decedatului din secția de spital către morgă

Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecției COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează.

Cadavrul va fi așezat într-un sac impermeabil dublu și ermetic închis cu fermoar și va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol).

Produsele biocide de tip TP2 vor fi folosite pentru suprafețe în concentrațiile și la timpul de expunere recomandate de producător și specificate pe eticheta produsului.

Cadavrul va fi depus în frigider la morga spitalului/instituției de medicină legală în așteptarea derulării procedurilor specifice medicinei legale sau anatomiei patologice, respectiv a procedurilor de identificare.

În situația în care nu există frigider cu posturi separate, se va identifica un spațiu separat față de restul cadavrelor, care se va dezinfecta după fiecare prezentare.

Transportul către morgă, în sac închis ermetic

Transportul cadavrului către morgă de la nivelul secției din unitatea sanitară în care s-a produs decesul se face în sac închis ermetic. Liftul și targa prin care a fost asigurat transportul cadavrului din secția unității sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate cu produse biocide de tip TP2 (de suprafețe).

Măsuri care privesc personalul implicat în manipularea cadavrelor în incinta unității sanitare

Personalul care, potrivit atribuțiilor, manipulează cadavrul, îmbrăcămintea și obiectele contaminate cu secreții ale persoanei decedate și transportă cadavrul către spațiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protecție, după cum urmează:

a) combinezon complet de protecție din material impermeabil sau material nețesut rezistent la apă care prezintă și protecție pentru cap sau halat cu mâneci lungi impermeabile la apă și bonetă;
b) protectoare faciale: mască cu vizetă, măști chirurgicale și protectoare oculare;
c) două rânduri de mănuși latex;
d) cizme de cauciuc care pot fi dezinfectate.
Pentru personalul care manipulează cadavrul sau îmbrăcămintea și obiectele posibil contaminate cu secreții ale decedatului este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun după fiecare manoperă. Ulterior se va efectua dezinfecția mâinilor cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecției mâinilor prin frecare.

Doar două rude pot vedea decedatul

Măsuri care privesc aparținătorii decedatului! Echipamentele individuale de protecție pentru aparținătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul.

Aparținătorii decedatului care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligatoriu echipament individual de protecție de unică folosință, după cum urmează:

a) halat de unică folosință din material nețesut sau impermeabil la apă;
b) mască facială;
c) botoși (protecții încălțăminte);
d) mănuși.
Cel mult două persoane dintre aparținătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecție descris anterior. În caz de identificare pozitivă (potrivire) vor semna o declarație și se va completa într-un registru special dedicat.

Personalul implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste cadavru, apoi îl introduce în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22 folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide și sigila capacul sicriului.

Siciriul rămâne sigilart până la înhumare / incinerare

Familia sau reprezentanții administrației publice locale (pentru cazurile sociale) sunt care vor pune la dispoziție sicriul în care se pune cadavrul.

Din acest moment și până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acțiune de deschidere a acestuia. Înhumarea/Incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat.

Pentru aparținătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun, urmată de dezinfecția cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecției mâinilor prin frecare.

Ce se întâmplă în caz de deces la domiciliu

Măsuri care privesc transportul cadavrelor către instituțiile de medicină legală. În cazul decesului la domiciliu, cazuri medico-legale conform art. 185 din NCPP, în care există suspiciunea de deces ca urmare a infecției COVID-19, nu se ridică cadavrul până la sosirea autorităților competente. Se apelează numărul unic de urgență 112.

Pentru transportul cadavrului de la domiciliu sau din spațiile publice unde a survenit decesul către instituția de medicină legală vor fi respectate aceleași norme ca cele descrise la pct. 3 atât în ceea ce privește echipamentul individual de protecție al personalului care manipulează sau transportă cadavrul, cât și în ceea ce privește manipularea cadavrului în vederea introducerii în sacul închis ermetic.

Persoanele care manipulează și transportă cadavrul vor lua în considerare respectul față de demnitatea umană, orice activitate sau acțiune asupra corpului unei persoane decedate având la bază grija și respectul cuvenit unei ființe umane decedate.

În vederea ridicării cadavrului de la domiciliu se vor solicita și se vor examina toate documentele medicale existente (de la unitățile sanitare, medic curant, medic de familie, laboratoare de analize medicale etc.), acte din care să reiasă înregistrarea persoanei în evidențele direcției de sănătate publică județene sau a municipiului București, precum și documente din care să reiasă localitatea de unde a revenit recent (în ultimele 14 zile) dintr-o călătorie, după caz.

Transportul cadavrului aflat în sacul închis ermetic din spațiul public, precum și de la domiciliu către instituția medico-legală în vederea autopsierii medico-legale se va efectua numai în baza ordonanței emise de către procuror sau de către organele de cercetare penală.

Transportul cadavrului aflat în sac închis ermetic se va efectua numai cu mijloace de transport autorizate potrivit legii.

Atunci când decesul s-a produs ca urmare a infecției COVID-19, angajații serviciilor funerare care preiau cadavrul de la domiciliu, unitatea sanitară în care a survenit decesul sau de la instituția de medicină legală în vederea înhumării vor respecta întocmai aceleași dispoziții ca și orice alt transportator sau persoană care manipulează cadavrul, adică vor respecta aceleași măsuri de prevenire a transmiterii bolilor infectocontagioase și vor fi îmbrăcați obligatoriu în echipamentele individuale de protecție descrise anterior.

Obligaţiile angajaţilor serviciilor funerare

Angajații serviciilor funerare nu vor deschide capacul sicriului și nu vor efectua manopere de cosmetizare sau de îmbălsămare asupra cadavrului contaminat în urma infecției cu noul coronavirus (SARS-CoV2).

Pentru angajații serviciilor funerare este obligatorie, după fiecare manipulare, spălarea mâinilor cu apă caldă și săpun, urmată de dezinfecția cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecției mâinilor prin frecare.

Mijloacele de transport folosite pentru transportarea cadavrelor vor fi dezinfectate cu produse biocide de tip TP2, după fiecare transport.

Cadavrele autopsiate se îmbălsămează

Cadavrele contaminate ca urmare a infecției COVID-19 confirmate prin teste specifice de laborator, care au fost autopsiate, se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârșitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecției.
Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.

După identificarea cadavrului de către aparținătorii decedatului sau de către cei desemnați în condițiile prezentului protocol și semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste cadavru, apoi acesta este introdus în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină.

Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, se pulverizează cu produs biocid de tip TP22 sau formol, urmând a se închide și sigila sicriul înainte de ieșirea din instituția medico-legală și predarea către aparținători, aceștia din urmă având obligația de a nu-l mai deschide ulterior.

Familia sau reprezentanții autorităților publice locale (pentru cazurile sociale) sunt cei care aduc sicriul în care se pune cadavrul.

Toate autopsiile medico-legale în cazurile de suspiciune/ confirmare cu infecție cu SARS-CoV 2 se vor face doar pe baza ordonanței emise de organele de cercetare penală.

Toate cazurile „suspecte“ vor fi considerate drept cazuri „confirmate“ și se vor lua măsurile de protecție corespunzătoare.

Înmormântarea decedaţilor confirmaţi Covid-19

Înhumarea cadavrelor confirmate cu infecție cu COVID-19 se va face în aceleași condiții de înhumare impuse persoanelor decedate de alte cauze.

Documentele medicale, precum foaia de observație clinică etc., care provin din zona de contaminare (ATI, UPU, secția boli infecțioase etc.) și care sunt necesare dispunerii ordonanței de autopsiere medico-legală vor fi prelucrate în format electronic spre a fi transmise către administrația spitalului și mai departe către parchete, instituții de medicină legală și servicii de anatomie patologică.

În situațiile prevăzute în prezentul protocol, în care se solicită confirmarea prin testare COVID, aceasta se va face în colaborare cu direcțiile de sănătate publică județene sau a municipiului București.

Nerespectarea prevederilor prezentului protocol specific se sancționează potrivit legii.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here