Ce trebuie să știm despre amplificatoarele de semnal GSM?

0
70

În contextul pandemiei de COVID-19 și pe fondul distanțării sociale și a intensificării utilizării serviciilor de comunicații electronice, amplificatoarele de semnal 2G/3G/4G, echipamente radio care cresc nivelul semnalului recepţionat de telefonul mobil, ar putea să fie tot mai utilizate. În acest context, ANCOM atrage atenția utilizatorilor că acest tip de echipament radio poate fi pus în funcțiune doar cu acordul operatorilor de telefonie mobilă și trebuie să aibă aplicat marcajul CE.

Ce sunt amplificatoarele de semnal GSM?

Amplificatoarele de semnal GSM (denumite și repetoare de semnal) sunt echipamente radio menite să preia semnalul emis de staţiile de bază 2G/3G/4G ale furnizorilor de servicii de comunicații de telefonie mobilă pentru a-l amplifica în interiorul clădirilor, oferind o putere îmbunătățită a semnalului radio recepţionat de telefonul mobil.

Utilizarea amplificatoarelor de semnal 2G/3G/4G

Serviciul de telefonie mobilă funcționează prin propagarea undelor radio care poate fi afectată de diferite obstacole (clădiri, tuneluri, dealuri, păduri, lacuri sau condiții meteo), iar calitatea serviciului depinde de tipul telefoanelor mobile folosite, de numărul de apeluri inițiate în același timp de mai multe persoane etc.

Iată ce trebuie să știe utilizatorii înainte de a decide achiziționarea și punerea în funcțiune a unui amplificator de semnal:

  • Punerea în funcțiune a amplificatoarelor fără marcaj CE poate produce interferențe prejudiciabile care afectează buna funcționare a serviciilor de telefonie mobilă, atât celorlalți utilizatori din aria de acoperire, cât și furnizorilor respectivi.
  • Instalarea unui astfel de dispozitiv poate fi făcută numai cu acordul operatorului de telefonie mobilă al cărui semnal se dorește amplificat! Punerea în funcţiune a acestor amplificatoare implică utilizarea spectrului de frecvențe radio și nu se poate efectua decât de către sau cu acordul operatorului care deține licența de utilizare a spectrului radio.
  • Amplificatorul de semnal 2G/3G/4G, ca toate echipamentele radio care funcționează utilizând spectrul de frecvențe radio, trebuie să aibă aplicat marcajul CE. În caz contrar, echipamentul respectiv este neconform și nu poate fi pus în funcțiune!
  • În cazuri extreme, interferențele prejudiciabile cauzate de echipamentele radio neconforme pot afecta apelarea numărului de urgență 112!
  • În cazul în care cei care dețin echipamente radio neconforme continuă să le folosească, încalcă astfel prevederile Hotărârii Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio, cu modificările şi completările ulterioare, riscând sancțiuni cuprinse între 500 şi 5.000 lei.
  • Informații complete despre echipamentele neconforme și legislația aplicabilă în aceste cazuri sunt disponibile aici și aici.

Utilizarea amplificatoarelor de semnal în România

ANCOM a identificat și a scos din folosință, de la începutul anului și până în prezent, 20 de amplificatoare de semnal 2G/3G/4G, care provocau interferențe prejudiciabile serviciilor de comunicații electronice de telefonie mobilă, descoperite în urma sesizărilor venite din partea furnizorilor acestor servicii, dar și din partea utilizatorilor. Dintre acestea, cele mai multe au fost descoperite în București şi în judeţul Timiș.

Verifică acoperirea cu semnal de voce mobilă pe aisemnal.ro

Utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar și nivelul de semnal 2G, 3G și 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piaţa din România, accesând harta aisemnal.ro, o platformă care integrează toate măsurătorile de semnal de voce mobilă realizate de ANCOM în cadrul campaniilor dedicate, desfășurate în anul 2019.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here