ÎPS Pimen a murit. Viaţa şi patimile arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor

0
195

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, care s-a aflat aproape trei decenii în fruntea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a murit miercuri, 20 mai 2020, la Institutul „Matei Balş”, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, care s-a aflat aproape trei decenii în fruntea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a murit miercuri, 20 mai 2020, la Institutul „Matei Balş”, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. În ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa, beneficiind de diferite scheme de tratament, inclusiv plasmă hiperimună recoltată de pacienşi vindecaţi, ÎPS Pimen, care avea 90 de ani, a murit în urma unui infarct.   Amintiri parcă rupte din cărţile lui Ion Creangă, Înaltpreasfinţitul Pimen s-a născut în 25 august 1929, într-o localitate din judeţul Buzău, primind la naştere numele Vasile.

Amintirile copilăriei sunt pline de oameni harnici şi credincioşi. „Oamenii erau foarte harnici. În cursul săptămânii, toată lumea era la lucru. După ora opt, dacă mergeai prin sat, nu vedeai decât câte un copil sau un bătrân. În rest, toţi ceilalţi erau la lucru la vie, la livadă, la câmp, la cosit, iar duminica, la biserică“, a povestit înaltul prelat pentru publicaţia Bisericii Ortodoxe Române.  La şcoală, fiecare elev trebuia să ştie 10 cântece patriotice pe de rost. Pe lângă acest supliciu, amintirile lui sunt parcă desprinse din cartea lui Ion Creangă: „Sâmbăta, aducea preotul covata cu colivă şi traista cu colaci, ne înfruptam şi noi şi apoi mergeam la cei săraci cu pachete. Iarna ne organizam să mergem la câte un bătrân, cu un braţ de lemne sau la deszăpezit, iar primăvara pentru a pune în grădină. Cele mai frumoase zile erau la culesul viilor. Acolo se ajutau ca şi la culesul porumbului. Venea car după car! Când mergeau vitele la păscut, se umplea drumul“.  De sărbătorile de Crăciun sau Paşte, tradiţiile se păstrau cu sfinţenie. Dacă iarna nu trecea fără ca flăcăii să umble cu colindele cu plugul, în a doua zi de Paşte, în sat era horă mare. „La horă, fata stătea cu mama la cerdac, în braţele ei, iar flăcăul o cerea pe fiică de la mamă la dans. Se făceau şi baluri care ţineau până la 12, 12 jumătate, iar banii se încasau în folosul obştesc. Şi acolo trebuia să fie un consilier şi de obicei acolo era tata. Aceasta era rânduiala. Totul era cuviincios“, a descris ÎPS Pimen ritualul după care se cunoşteau tinerii de altădată. Dar imaginea idilică a satului în care s-a născut el a pălit atunci când a venit colectivizarea şi 120 de familii din satul său au rămas fără nimic.

De la viaţa civilă la cea monahală
Acesta a fost poate şi motivul pentru care tânărul Vasile a ales calea Bisericii, devenind frate de mănăstire, apoi monah, stareţ, paroh, muzeograf. Ulterior, a deţinut funcţia de reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, Episcop vicar, apoi Arhiepiscop. După cursurile medii urmate la Liceul din Râmnicu Sărat, între 1948 şi 1951 a studiat la Semi¬narul monahal de la mănăstirea Neamţ, fiind în acea perioadă frate de mănăstire. În data de 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, primind numele Pimen, iar la 29 iunie an a fost hirotonit ierodiacon. În anul şcolar 1951-1952, a fost numit profesor pentru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăstireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953). Între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucrarea: „Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale”. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961). A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universitatea din Köln.  Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăstirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhimandrit (1975); între 1974 şi 1978 a fost stareţ la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Racolat de Securitate

Din păcate, viaţa marelui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române conţine o mare pată, după ce s-a dovedit că a colaborat cu Securitatea, având două nume conspirative: Sidorovici şi Petru. Potrivit Deciziei Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ÎPS Pimen, cu numele de mirean Vasile Zainea, este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, „a fost utilizat ca informator de I.J. Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977”. În documentul citat, se arăta că „în perioada cât a funcţionat la Putna, a fost folosit uneori de organe în culegerea de informaţii despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate la mănăstire” şi că datele obţinute le furniza verbal. „După venirea sa la Suceava a fost atras şi mai mult la colaborare, iar informaţiile ce le obţinea le furnizează în scris, deşi nu este înregistrat la noi ca sursă”, se preciza în dosarul SIE 40160. În decizia CNSAS se mai arăta că, după întoarcerea de la o specializare în Republica Federală Germania, la 30 iunie 1977, Vasile Zainea a fost înregistrat ca informator intern de DIE, cu scopul pregătirii lui „cu sarcini în exterior, având numele conspirativ Petru”. „Anterior înregistrării ca informator intern, documentele confirmă preluarea titularului de serviciul de informaţii externe înainte de plecarea în RFG la sfârşitul anului 1976”, se mai arăta în decizia CNSAS, unde se preciza că dosarul personal de informator DIE a fost deschis la 20 noiembrie 1976. Totodată, se menţiona că, în iulie 1977, Vasile Zainea a fost inclus într-o delegaţie a Patriarhiei Române care s-a deplasat în „Galaxia”, denumirea conspirativă a SUA, pentru a acţiona în cadrul „Riposta 77”.

Verdict: „Nu mai prezintă interes“

În 22 ianuarie 1979, se propunea abandonarea informatorului întrucât acesta nu a reuşit să îndeplinească sarcinile informative cu care fusese trimis la Ierusalim, în Israel, revenind în ţară mult mai devreme din cauza imposibilităţii de adaptare la condiţiile climatice ale acelei zone.  În urma unei aprobări a adjunctului ministrului de Interne, se propunea, în 28 februarie 1979, abandonarea informatorului Petru şi clasarea materialelor existente întrucât „nu mai prezintă interes“.

La acea vreme, ÎPS Pimen a contestat decizia CNSAS şi a solicitat instanţei să o anuleze, arătând că nu a avut niciun angajament scris cu aceste instituţii. „Numele conspirative Sidorovici şi Petru din dosarele 40160 şi I 993 ale SIE au fost date pe proprie răspundere de foştii ofiţeri cu care am avut diferite discuţii sub pretextul activităţii bisericeşti (duhovniceşti) şi istorice”, arăta IPS Pimen în contestaţia depusă la instanţă. Instanţa însă nu i-a dat câştig de cauză.   „Istoria Putnei este istoria neamului nostru românesc“.

De suflet i-a rămas Putna, locul unde este înmormântat Ştefan cel Mare. Aici, pe perioada în care a fost ghid, a trebuit să prezinte turiştilor români şi străini odoarele cele mai de preţ: „În perioada cât am fost ghid la Mănăstirea Putna am avut cele mai mari satisfacţii sufleteşti pentru că acolo trebuia să prezint ceea ce era în muzeu: opere de artă, opere ale credinţei noastre. Istoria Putnei este istoria neamului nostru românesc“, mărturisea arhiepiscopul la împlinirea vârstei de 90 de ani.  Tot pe meleagurile de la graniţă, ghidul de atunci a descoperit şi filonul naţional, recitând grupurilor de turişti poezia „Doina“ a lui Mihai Eminescu. „Unii se înfricoşau“, îşi aminteşte el şi îl întrebau „Cum să poţi spune în vremurile acelea: «De la Nistru pân la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a?» şi au mers până la Părintele Stareţ avertizându-l că vor fi cu toţii arestaţi pentru că părintele Pimen recita poezia lui Eminescu. „Fii pe pace“, l-a liniştit părintele stareţ. Ba, mai mult, îşi aminteşte că în anul 1966, când Nicolae Ceauşescu a venit să viziteze mănăstirea Putna, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la punerea pietrei de temelie a lăcaşului de cult, Emil Bodnăraş i-a şpus, complice, la ureche: „Spune, părinte, «Doina» şi, dacă ai vreun necaz, vino la mine“.

Dacă sunt aşa periculos, atunci puneţi-mi cătuşele pe mână!“

“De altfel, ÎPS Pimen a recunoscut că a avut dosar la Securitate, dar a considerat toată viaţa că nu a făcut rău nimănui. El a explicat că Putna, fiind zonă de frontieră, trebuia apărată cu toate mijloacele. „Trebuia să ştii ce să vorbeşti, ce să spui fiecăruia care venea la mănăstire şi mai ales celor care veneau pentru muzeu, pentru vizitare“, a explicat arhiepiscopul.

Ierarhul a povestit două întâmplări când a avut de-a face cu sistemul opresiv din acei ani. Primele suspiciuni au apărut după ce în incinta mănăstirii a intrat o persoană pe o motocicletă cu ataş, iar el nu i-a notat numărul, deşi a văzut cum primeşte o scrisoare de la un turist străin. Atunci, agentul securităţii l-a luat la ochi. Situaţia i s-a înrăutăţit după ce, fiind pus să-l provoace la discuţii pe un fost funcţionar la ambasada americană, Radu Băncescu, iar el se tot eschiva, la dosarul lui s-a consemnat: „A trădat legătura cu noi“. „Când trădezi legătura cu ei urmează un glonţ sau închis“, spunea Pimen. Nu a fost executat, însă s-a îndreptat spre Văratec, o altă bijuterie din Bucovina. „Nici nu eram sigur că voi ajunge la destinaţie. La Văratec am avut un fel de domiciliu forţat. Şi a venit cineva şi mi-a spus: «Nu ai voie să ai legătură cu nimeni». Eu am spus: «Dacă sunt aşa periculos, atunci puneţi-mi cătuşele pe mână!» Şi am plecat din faţa lui“, încheie de povestit ÎPS Pimen acea perioadă din viaţa lui.

Iniţiative controversate

După Revoluţie, ÎPS Pimen s-a remarcat prind două iniţiative controversate: retrocedarea către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fondului forestier care aparţinuse înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi, şi ridicarea Arhiepiscopiei de la Suceava la rang de Mitropolie a Bucovinei.  După ce Regia Autonomă Romsilva a anunţat că a câştigat definitiv procesul cu Fondul Bisericesc din Bucovina, reprezentat de ÎPS Pimen, prin care se solicita retrocedarea a 167.000 de hectare de pădure, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi-a prezentat punctul de vedere cu privire la finalitatea procesului. Instituţia bisericească a considerat în 2017 că hotărârile date de instanţele de judecată au fost nedrepte şi că „procesul câştigat de Romsilva a fost un proces făcut după calapodul justiţiei din timpul regimului comunist”.

„Monarhia a avut un rol foarte important în viaţa poporului nostru“

În anul 1992, ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, l-a invitat pe Regele Mihai I la Mănăstirea Putna, pentru a întâmpina marea sărbătoare a Învierii Domnului. Înaltul prelat a insistat atunci pe lângă autorităţile din România să-i permită accesul în ţară Majestării Sale. Regele Mihai a venit în ţară, dar a fost întors din drum de militari, la ordinul autorităţilor conduse de preşedintele ţării de la acea vreme, Ion Iliescu.
De această dată, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a ignorat dorinţa regimului Iliescu. „Monarhia a avut un rol foarte important în viaţa poporului nostru. Pentru mine, monarhia a fost o instituţie sfântă, iar Regele Mihai a fost un om cu totul deosebit. Am făcut invitaţia, ameninţat cu pericol de moarte“, mărturisea la acea dată înaltul ierarh.  Astfel că, în sâmbăta Paştelui, Regele Mihai I, Regina Ana şi alţi membri ai Familiei Regale au ajuns la mănăstirea Putna, unde au participat la sărbătoarea Învierii. Autorităţile de la Bucureşti au încercat să îi descurajeze pe cei care doreau să participe la slujba oficiată în prezenţa Majestăţilor Lor. Însă atunci când Poliţia a restricţionat accesul rutier, mii de oameni au luat-o pur şi simplu peste câmp pentru a merge la mănăstirea Putna. S-a cântat Imnul Regal şi s-a scandat „Traiască Regele“ şi „Regele Mihai“, participanţii la acest eveniment fiind în număr de peste 5.000.

Înmormântare la Sihăstria Putnei

Conform legislaţiei în vigoare pentru cazurile persoanelor decedate diagnosticate cu COVID-19, după punerea în sicriul sigilat, corpul lui ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va fi preluat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va decide data şi detaliile înmormântării. Mormântul se află la mănăstirea Sihăstria Putnei din judeţul Suceava.

La ceremonie vor trebui respectate prevederile legale in vigoare la aceasta data, tat ca nr de persoan, cat si ca masuri de prevenire a raspadirii virusului.

Cu ceva timp in urma, ÎPS Pimen povestea cum isi vede înmormântarea. „Sicriul mi l-am pregătit. Este din lariţă. L-am pregătit frumos, m-am aşezat în el, am văzut că încap. Ştergarele le-am pregătit, lumânările le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu şi băgat în mormânt. Şi-am zis că după ce voi fi băgat în mormânt şi oamenii vor pleca, şi va rămâne doar groparul, să se audă, mai încet, aşa, în surdină, «Marşul funebru», de Chopin, «Balada» lui Ciprian Porumbescu, ceva din «Rapsodia» lui George Enescu şi un bucium“, a mărturisit el presei locale din Suceava.

Dumezeu sa-l ierte!

(Adevarul.ro)

 

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here