UCIS cu un cuţit purtat la gât

0
553

În urma finalizării anchetei penale, prin rechizitoriul din data de 22.05.2020 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.R.P.în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art.32 alin.1 C.p. raportat la art.189 alin.1 lit.f C.p.

În fapt, s-a reținut că:

Pe data de 11.03.2020, în jurul orei 23.30, în timp ce se afla pe stradela Manta Roşie din mun.Iaşi, după un conflict spontan avut cu persoanele vătămate I.I şi P.A.P., inculpatul B.R.P. a coborât din autoturismul condus de o altă persoană şi, în cadrul încăierării iscate cu cele două victime, le-a aplicat acestora, pe rând, mai multe lovituri cu un cuţit de mici dimensiuni, pe care îl purta la gât, provocându-i persoanei vătămate I.I. plagă a hemitoracelui stâng, emfizem cutanat, secţiunea coastei C10 stângi (fractura acesteia), hemo-pneumotorace stâng operat, leziunile punându-i în primejdie viața, iar în cazul persoanei vătămate P.A.P., plagă cervicală posterioară.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit la solicitarea inculpatului, experţii au stabilit că acesta a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei pentru care a fost cercetat.

Facem precizarea că trimiterea în judecată constituie doar o etapă procesuală care, în nicio situaţie, nu poate înfrânge prezumţia de nevinovăţie.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here