Rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2020 (înainte de contestații)

0
520

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională de absolvenții clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020.

Situația statistică generală relevă că, dintre cei 160.468 de candidați prezenți, 135.101 122.158 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10% (procentul rămâne același, în schimb numărul total al candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 a fost asimilat, în mod eronat, numărului de candidați cu note peste 5 la proba de Limba și literatura română).

839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93%: 160.468 candidați prezenți (dintr-un total de 172.531 de candidați înscriși).

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidați (83.9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 de candidați (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidați au obținut nota 10 (zece).

7 (șapte) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și marți, 23 iunie (între orele 8:00 și 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.


( ! ) Warning: A non-numeric value encountered in /home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/includes/wp_booster/td_block.php on line 1009
Call Stack
#TimeMemoryFunctionLocation
10.0002413392{main}( ).../index.php:0
20.0004414864require( '/home/jriro/public_html/wp-blog-header.php ).../index.php:17
30.662266238592require_once( '/home/jriro/public_html/wp-includes/template-loader.php ).../wp-blog-header.php:19
40.676466287600include( '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/single.php ).../template-loader.php:106
50.965168720408locate_template( $template_names = 'loop-single.php', $load = TRUE, $require_once = ???, $args = ??? ).../single.php:28
60.965168720504load_template( $_template_file = '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/loop-single.php', $require_once = TRUE, $args = [] ).../template.php:716
70.965268730960require_once( '/home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/loop-single.php ).../template.php:770
80.982168858888td_module_single_base->related_posts( $force_sidebar_position = ??? ).../loop-single.php:72
90.982468875480td_block_related_posts->render( $atts = ['limit' => 3, 'ajax_pagination' => 'next_prev', 'live_filter' => 'cur_post_same_categories', 'td_ajax_filter_type' => 'td_custom_related', 'class' => '', 'td_column_number' => 3], $content = ??? ).../td_module_single_base.php:974
101.022568920080td_block->get_block_pagination( ).../td_block_related_posts.php:56

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here