DOLIU ÎN COPOU: A murit Ionuţ Popa, fostul tehnician de la Poli Iaşi

0
513

Fostul antrenor al Politehnicii din Iaşi, Ionuț Popa, s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 67 de ani, la secția ATI din cadrului Spitalului Clinic Județean Arad. Internat de urgență, pe 9 iunie, în urma unui stop-cardiorespirator, fostul tehnician nu și-a mai revenit de atunci din comă.

Suferința celui alintat „Popică” a fost provocată de apariția unei tumori maligne la creier pe care medicii au declarat-o inoperabilă. Multă vreme situația sănătății sale a fost ținută cât de cât sub control, tumoarea nemaicrescând, însă după ultimul tratament medicamentos situația s-a înrăutățit brusc și a evoluat galopant în decurs de câteva luni.

În această zi de joi, 25 iunie, „Mister”, cum îi spuneau jucătorii pe care i-a antrenat, a suferit un nou stop-cardiorespirator, iar medicii arădeni nu l-au mai putut resuscita. Pierdem astfel încă un om care a respirat o viață fotbal, care a mâncat fotbal pe pâine și care a dăruit tot ceea ce putea sportului pe care l-a îndrăgit atât de mult încât viața sa s-a confundat adeseori cu pasiunea.

Ionuț Popa rămâne un personaj aparte pentru iubitorii fotbalului românesc și prin celebrele sale replici din interviurile acordate, arătând dincolo de fața profesionistului și o latură de om hâtru, șugubăț, care știe să stârnească zâmbete chiar și pe cea mai puternică furtună.

„Nea Popică” a antrenat mai multe echipe din Liga 1 și Liga 2, între acestea UTA Arad, FC Bihor, Jiul Petroșani, Poli Iași, CS Mioveni, Național Sebiș, Șoimii Pâncota și ACS Poli Timișoara. A fost fie antrenor, de cele mai multe ori, fie director tehnic.

„Cum mă simt? Ca un om bolnav, dar poate că asta îmi este soarta. Am fost pe la o grămadă de medici, dar… Of, cum este viața asta. Chiar nu vreau să pară acum că mă plâng în presă. Departe de mine acest gând, dar nici eu nu știu dacă se mai pot face multe pentru mine. Din păcate, medicii nu îmi pot face operația la cap, iar acest lucru îmi complică mult starea de sănătate. Sunt foarte trist din această cauză”, sunt cuvintele lui Ionuţ Popa într-un ultim interviu, în ianuarie, pentru prosport.ro.

Odihneşte-te în pace, Nea Popică! Iaşul plânge după tine…

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here