Echipa de  actori ai Ateneului s-a înnoit

0
167

Andrei Apreotesei, managerul instituției a prezentat atât pe tinerii actori, care s-au alăturat recent echipei, dar și pe noul responsabil Relații Publice. Totodată, acesta a prezentat și programul recent conturat al lunii august și cele mai noi detalii despre campania proaspăt demarată: Căutăm Ateneu!

Astfel, începând cu 1 iulie 2020, echipa de  actori ai Ateneului s-a înnoit  cu doi tineri talentați: Mara Lucaci și Daniel Popa.

Mara Lucaci a absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, din Iași, Facultatea de Teatru anul trecut, iar în prezent urmează studiile masterale, specializarea Artele spectacolului, la aceeași facultate. Actrița, născută în Bacău a mai colaborat cu „Teatrul Municipal Bacovia”, cu „Teatrul FIX” și Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. „Mă declar mândră că fac parte din actorii norocoși ai generației mele, acest post la Ateneul Național fiind o rampă de lansare de care toți absolvenții au nevoie. Sunt recunoscătoare că am primit această șansă și promit că mă voi bucura de ea și o voi exploata până la capăt.”, a declarat Mara Lucaci.                            

              Daniel Popa s-a născut la Fălticeni și a absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Artele spectacolului – Actorie anul acesta. A colaborat cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, dar mai ales cu Ateneul Național din Iași, unde publicul l-a admirat în spectacolele „Comedie cu olteni” (regia Ovidiu Cuncea), „Pijamale” (regia Andrei Ciobanu), „Cenușăreasa” (regia Toma Hogea) sau „O scrisoare pierdută” (regia Ovidiu Lazăr). Daniel Popa se descrie ca fiind un actor muncitor și perfecționist: „Norocul nu mi-a fost străin, viața mea s-a bazat până acum, și sper că voi mai conta, pe întâlnirile cu oamenii potriviți. De la părinții care m-au susținut mereu, la Emil Coșeru, profesorul meu, și până la Ovidiu Cuncea, primul om ce mi-a oferit încredere în această, impropriu spus, profesie, cu toții au însemnat, înseamnă și vor însemna foarte mult pentru mine. Nu orice proaspăt absolvent se angajează imediat într-un teatru. Asta mă face și mai fericit, pentru că mereu am simțit că cineva, undeva, are grijă ca piesele de șah să fie așezate cum trebuie.”

În același timp, tot de la 1 iulie 2020, noul PR al instituției este Andrei Ciobanu, cunoscut publicului din spectacolele în care joacă sau pe care le-a regizat de-a lungul anilor la Ateneul ieșean. Până să facă parte din echipa instituției, acesta a mai lucrat câțiva ani în presa ieșeană, iar în prezent moderează și o emisiune de televiziune.

Managerul Andrei Apreotesei s-a declarat încântat că spectatorii vor putea să vizioneze nu una, ci două premiere pentru copii în această lună („Spală-te pe mâini!” și „Fata moșului cea isteață”, ambele în regia lui Andrei Ciobanu). În același timp, și luna august vine cu multe surprize pentru iubitorii de teatru, cea mai spectaculoasă fiind o altă nouă premieră, „Astă-seară în familie”. Regia comediei va fi semnată de Erica Moldovan și pe scenă vor evolua noii actori proaspăt angajați.

Un capitol important din cadrul conferinței de presă a fost prezentarea campaniei ,,Căutăm Ateneu!”, demarată în contextul în care Ateneul împlinește anul acesta 100 de ani, dar și pentru că prima societate, intitulată „Ateneul Român” a luat ființă la Iași, în 1860, având-l președinte fondator pe Mihail Kogălniceanu.

„Rând pe rând, începând cu Ateneul Popular din Tătărași, au început să ia ființă în toată țara, nu numai în Iași, Ateneele Populare. Au existat foarte multe Atenee de acest fel în perioada interbelică, astfel încât la nivelul întregii țări erau peste 300 de astfel de așezăminte culturale. Într-o primă etapă, dorim să ne concentrăm atenția asupra municipiului Iași și am constat că în anii 1930 erau 7 Atenee Populare.”, a declarat Andrei Apreotesei, Managerul Ateneului Național din Iași. Astfel, pe lângă Ateneul Popular din Tătărași, care se afla pe locul actualei clădiri, instituția a mai identificat: Ateneul Popular Toma Cozma, Ateneul din Nicolina, Ateneul Sfântul Haralambie, Ateneul Popular Armenesc, Ateneul Popular Ghica Vodă, Copou și Ateneul Anghelescu de pe Sărărie.

În acest sens, Ateneul Național din Iași face un apel către toți ieșenii, să sprijine această campanie cu fotografii sau orice alte informații, pentru a putea fi adunate cât mai multe date despre aceste clădiri sau despre locurile unde au fost odată aceste locuri de cultură.

Toate aceste documente vor fi cuprinse într-un album care va prezenta elemente ale manifestărilor culturale ieșene din perioada interbelică, urmând ca, mai apoi, proiectul să poată fi extins la nivel regional și național.

La conferința de presă a luat parte și Andrei Giurgia, Șef Serviciu Film. Acesta a declarat că de pe 23 iulie 2020, cinefilii se vor putea delecta din nou cu filme de calitate în aer liber, chiar pe Terasa acoperiș a Ateneului. În același timp, Cinema Ateneu a primit un sprijin financiar de 3000 euro, reprezentând plata suportului anual și un suport excepțional Covid din partea  Europa Cinemas, care alături de Creative Europe MEDIA, au hotărât plata anticipată a suportului financiar pentru anul 2020. Sprijinul este acordat în funcție de anumite performanțe obținute în anul precedent, care se referă la promovarea și difuzarea de filme europene. Ajutorul financiar va contribui la reducerea pierderilor, dar și la reînceperea activității.

Cinema Ateneu a aderat la rețeaua de cinematografe Europa Cinemas la finalul anului 2018, după îndeplinirea criteriilor referitoare la numărul de spectatori, numărul de proiecții, cota de spectacole cu filme europene și europene non-naționale.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here