“Investim în Iași: e timpul pentru dezvoltare!”

0
290

Astăzi, Secretarului de Stat în Ministerul Dezvoltării, Mihai Veștea, a fost prezent la Iași, cu scopul unei întâlnirii cu primarii tuturor unităților administrativ-teritoriale din județ. A fost o oportunitate pentru aleșii locali de a lua legătura direct cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării, pe subiecte ce țin de obiectivele deja implementate în comunitatea lor, aflate în derulare sau proiecte de viitor.

Întâlnirea a avut loc în cadrul evenimentului “Investim în Iași: e timpul pentru dezvoltare!”, un program gândit în spiritul unei noi abordări în administrația ieșeană.

„Avem obligația să sprijinim Iașul, având în vedere multitudinea de proiecte importante care se derulează aici și suntem alături de locuitorii județului Iași și de administrațiile publice locale pentru implementarea proiectelor pe care și le-au propus. Am transmis primarilor că, în ceea ce privește proiectele derulate prin Ministerul Dezvoltării, nu sunt probleme de finanțare iar anul acesta pentru PNDL 1 și PNDL 2 au fost decontate, la nivelul județului Iași, 200 milioane lei, până în prezent. De asemenea, au fost decontate și lucrări derulate prin Compania Națională de Investiții, unde există un număr de 14 proiecte în derulare, cu o valoare de 86 milioane lei, în curs de contractare un număr de 25 obiective cu o valoare de 151 milioane lei și în curs de procedură de licitație, un număr de 13 proiecte cu o valoare de 187 milioane lei. Sunt sume mari, așteptate și benefice pentru cetățenii din județul Iași. Un alt subiect important pe l-am discutat cu primarii din județul Iași este cel referitor la rețelele de distribuție a gazului. Apreciez în mod deosebit modul în care Iașul se dezvoltă în această direcție și avem convingerea că proiectele de gaze naturale se vor dezvolta în perioada următoare”, a declarat Mihai Veștea, Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, președintele PNL Iași, Costel Alexe, a declarat că, în perioada următoare, mai mulți miniștri vor fi prezenți la Iași pentru sprijinirea proiectelor în județ.

Este o nouă abordare, o nouă filosofie în administrația ieșeană. După 3 ani de umilințe, în care primarii ieșeni erau plimbați la București fără a primi finanțări, normalitatea este când Guvernul vine periodic în sprijinul comunităților locale și susține dezvoltarea satelor și oraselor ieșene. Vreau să vă spun că, în calitate de președinte al Consiliului Județean voi înființa un departament care să se ocupe de proiectele tuturor proiectelor unităților administrativ teritoriale din județ, indiferent de sursa de finanțare, astfel încât să avem un hub funcțional de implementare a proiectelor pentru ieșeni”, a declarat Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe.

La rândul său, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a subliniat că există discuții avansate privind realizarea unei baze sportive regionale la Iași dar și investiții importante în infrastructura de învățământ.

“Deschiderea arătată de Guvern redă încrederea primarilor că merită să apeleze la sprijin guvernamental și să încerce să facă cât mai mult pentru comunități. Iașul are nevoie de o bază sportivă regională. Este un obiectiv important, pe care l-am discutat inclusiv cu premierul Ludovic Orban, alăturii de miniștrii Ion Ștefan și Marcel Boloș. Vom reuși să performăm dacă păstrăm unitatea echipei și transparența transmiterii mesajelor așa cum o facem în momentul de față. De asemenea, aș vrea să apreciez eforturile Guvernului în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de învățământ”, a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here