WizzAir deschide 4 noi rute de la Iași

0
3366

Wizz Air a operat sâmbătă primul zbor de la Barcelona la Iaşi, care va fi urmat de alte trei noi curse între Iaşi şi Bari, Torino şi Verona, începând cu 2 şi 3 august, compania ajungând astfel la 20 de rute din capitala Moldovei spre zece 10 ţări.
„Suntem încântați că ne extindem rețeaua de rute din Iași pentru a le oferi clienților noștri oportunități de călătorie rapide și sigure spre noi destinații populare din Spania și Italia. Considerăm că acest lucru va contribui la consolidarea legăturilor culturale și economice dintre Iași, Italia și Spania, și le va permite românilor să își viziteze familiile și prietenii mai ușor și mai des, datorită tarifelor noastre atractive. În timp ce suntem întotdeauna dornici să răspundem așteptărilor pasagerilor și să adăugăm noi destinații în rețeaua noastră, luăm, de asemenea, toate acțiunile necesare pentru confortul și starea lor de bine. Prin urmare, am implementat măsuri de protecție care le vor asigura cele mai bune condiții sanitare posibile”, a transmis George Michalopoulos, Chief Commercial Officer pentru Wizz Air România.

La rândul său, directorul general al Aeroportului Iaşi, Cătălin Bulgariu, a precizat că numărul pasagerilor care tranzitează aeroportul va creşte, la fel şi numărul curselor care sunt operate de aici, întrucât se află într-o permanentă negociere cu operatorii aerieni în vederea introducerii de noi destinaţii.

“Evenimentul de astăzi este o dovadă clară a faptului că Aeroportul Iaşi este un partener stabil şi de încredere pentru compania Wizz Air, care operează de pe aeroportul nostru zboruri pe 20 de rute. Totodată, aducerea celei de-a treia aeronave în baza de la Iaşi arată că serviciile oferite de aeroportul nostru sunt în conformitate cu cerinţele operatorilor, noi fiind într-un continuu proces de extindere şi modernizare. Astfel, îmi exprim încrederea că odată ce vom depăşi pandemia de Sars-Cov2, numărul pasagerilor care tranzitează aeroportul va creşte, la fel şi numărul curselor care sunt operate de aici, dat fiind că suntem într-o permanentă negociere cu operatorii pe subiectul introducerii de noi destinaţii”, a afirmat directorul Cătălin  Bulgariu.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a apreciat că Aeroportul Iaşi este un obiectiv strategic în procesul de dezvoltare economică, turistică, culturală şi educaţională a oraşului.

“Acesta este motivul pentru care am susţinut în mod constant toate proiectele de investiţii desfăşurate la aerogara din inima Moldovei şi am promovat regia în ţară şi peste hotare, în cadrul tuturor evenimentelor la care am luat parte. Faptul că locuitorii din Regiunea de Nord-Est sunt conectaţi de astăzi cu patru noi destinaţii solicitate de aceştia în repetate rânduri, mă bucură şi am încredere că portofoliul destinaţiilor operate de pe Aeroportul Iaşi va creşte concomitent cu lucrările de extindere şi modernizare demarate aici”, a susţinut Maricel Popa.

(Foto: Liviu Chirica)

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here