Focar de COVID19 la Primaria Miroslava

0
399

Trei noi focare de coronavirus au fost identificate ieri în judeţul Iasi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), unul dintre acestea fiind la Primăria Miroslava. Aici sunt mai mulţi salariaţi declaraţi pozitiv cu COVID-19 în urma testărilor efectuate in ultimele zile. Primarul comunei, Dan Niţă a confirmat că este vorba despre 13 angajaţi. Dintre aceştia, 12 sunt izolaţi la domiciliu, iar unul este internat la Spitalul CFR Iaşi, spital-suport pentru preluarea  cazurilor COVID19.

Alte două focare sunt la 2 firme din Iaşi, unde  13 persoane au fost depistate pozitiv, angajaţii confirmaţi fiind izolaţi la domiciliu, iar contacţii direcţi şi apropiaţi au fost carantinaţi.

„La nivelul judeţului sunt trei focare noi, iar anchetele epidemiologice sunt încă în desfăşurare”, a precizat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iaşi.

Astfel, ieri Iaşul totaliza 62 de cazuri noi, coborând pe locul al cincilea la nivel naţional, după ce timp de mai multe zile se afla în topul celor mai afectate judeţe, pe locurile doi, trei, ba chiar şi pe locul 1 pentru o zi, înaintea Bucureştiului. Cele mai multe infectări rămân acum în Bucureşti, unde sunt 114 cazuri noi, la Timiş, unde sunt 78, şi la Braşov, cu 75 de noi infectări.

Reprezentanţii DSP reamintesc că persoanele care prezintă simptome specifice infectării trebuie să anunţe la  telefon 0723.3303640232.2562650232.7085030730.2403930755.222120, comunicând numele, prenumele, CNP, numărul de telefon pentru ca DSP să poată face solicitarea la Serviciul de Ambulanţă Iaşi pentru în vederea testării pentru SARS-CoV-2.

Rămâne valabilă necesitatea respectării măsurilor de protecţie, purtarea măştii atât în spaţiile publice deschise, cât şi în spaţiile închise, păstrarea distanţării fizice, igienizarea frecventă a mâinilor şi evitarea aglomeraţiilor.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here