FOTO: Trotineta lui Vlad Baba şi candidatura la Primăria Iaşi

0
88

Celebre deja în Europa, în marile orașe precum Londra, Zurich, Torino, Budapesta, Lisabona și chiar București, locuitorii oraşului nostru s-ar putea bucură de un nou mod de transport urban, folosind sistemul de închiriere de trotinete electrice care îi va ajută să se deplaseze prin oraș într-un mod rapid, uşor şi sustenabil.

“Trotinetele ar putea fi disponibile în principalele zone din Iași, langă stațîi, parcuri, instituții publice, teatre și muzee. Aceste trotinete sunt o alternativă reală a modului de deplasare a locuitorilor oraşului. Noile trotinete oferă o soluţie pentru ‘primul şi ultimul kilometru’ – contribuind la conectarea cu celelalte modalităţi de a merge la serviciu, la întâlnirile cu prietenii sau la alte drumuri prin oraş. Avem un oraș ce este din ce în ce mai aglomerat de aceea consider că este cea mai bună soluție, ecologică, pentru toate vârstele. Cred că și persoanele peste 40 de ani ar putea să încerce această experiență. Îmbină utilul cu plăcutul. Spre exemplu cu trotinetă electrică, distanța dintre Piața Palatului și Piața Unirii va putea fi parcursă în doar 3 minute”, a precizat Vlad Baba, candidatul Patrifului Verde la Primăria Municipiului Iaşi.

Cum funcţionează Lime

Pentru a folosi Lime, ulitzatorii trebuie să descarce aplicaţia, să localizeze o trotinetă pe hartă şi să o deblocheze. Aceștia au nevoie de un card bancar și să fi împlinit 18 ani.

La încheierea călătoriei, utilizatorii trebuie să urmeze instrucţiunile din aplicaţie pentru a finaliza călătoria şi a parcă în mod responsabil. Pentru deplasarea cu Lime, costul de deblocare este de 3 lei, iar pentru fiecare minut de călătorie se va adăuga suma de 60 de bani.

Echipele locale Lime se vor putea ocupă de întreţinerea, reîncărcarea şi amplasarea flotei în oraş. Și dacă vom mută pistele de biciclete, pe carosabil și le vom proteja, infrastructură ar fi ideală pentru un astfel de proiect.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here