FOTO: Costel Alexe: Voi fi președintele de Consiliu Județean al tuturor, indiferent de culoarea politică

0
495

Astazi, la Iasi, la Palatul Culturii, a avut loc ceremonia de constituire a Consiliului Județean (CJ) Iași și a învestirii în funcția de președinte al instituţiei, Costel Alexe. La eveniment a fost prezent si premierul Ludovic Orban alături de ministrii Marcel Boloș si Nelu Tataru. De asemenea, au fost prezenti prefectul județului Iași, Marian Grigoraș si primarul reales Mihai Chirica. Din cauza restricțiilor impuse prin starea de alertă, ceremonia de constituire a CJ Iași, găzduită de Sala Voievozilor, a fost una restrânsă.

„Mă întorc acasă ca cel mai tânăr Președinte de Consiliu Județean pe care l-a avut vreodată Iașul (…) cu un singur gând, un singur obiectiv: în acești patru ani, împreună cu echipa de consilieri județeni, îmi doresc ca prin implementarea proiectelor, prin accesarea fondurilor europene, fondurilor guvernamentale, să aducem dezvoltarea în județul nostru și împreună să reducem aceste decalaje despre care s-a tot vorbit mulți ani, dintre estul și vestul țării (…) De multe ori, la Iași a lipsit viziunea, au lipsit uneori fondurile, dar de cele mai multe ori a lipsit echipa. (…) Suntem mai deciși ca niciodată să facem echipă tocamai pentru ca fondurile europene, guvernamentale și dezvolatarea proiectelor să devină o prioritate pentru noi toți (…). Azi, după 15 ani de activitate politică – în care am fost cel mai tânăr consilier județean, cel mai tânăr parlamentar și cel mai tânăr ministru (…) am experiența, cunoștințele, determinarea și, cel mai important, sunt foarte hotărât ca, împreună cu viitorii conilieri județeni, împreună cu parlamentarii de Iași, împreună cu primarul Municipiului Iași, cu sprijininul Guvernului României (…) să facem echipă pentru binele Iașului. În curtea interioară a Palatului Culturii se află acum cei 97 primari ieșeni pe care vreau să-i asigur că, indiferent de culoarea politică, fie că sunt social-democrați, liberali sau primari USR-PLUS, voi fi Președintele de Consiliu Județean al tuturor, pentru că prea mult timp ieșenii au fost împărțiți în funcție de culoarea sau de simpatia politică (…) Eu mă întorc acasă cu speranța că, după acest mandat de un an de zile în fruntea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a venit timpul ca împreună cu dumneavoastră, împreună cu ieșenii să dezvoltăm județul nostru!”, a declarat noul presedinte al CJ Iasi, Costel Alexe.

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here