Doliu in lumea teatrului. A murit actriţa Draga Olteanu Matei

0
249

Figură marcantă a cinematografiei și teatrului din România, Draga Olteanu Matei a murit în această dimineaţă  la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iaşi, in urma cu cateva zile fiind adusa in stare grava de la Piatra Neamt.

Prof. Dr. Diana Cimpoesu, medic coordonator UPU-SMURD Iași a precizat ca pe tot parcursul internării, starea de sănătate aactritei  Draga Olteanu Matei a fost una gravă, fiind internata la Terapie Intensivă, sedata şi intubata. În aceasta dimineata , in jurul orei 2,10  artista s-a stins din viata.

“În cursul acestei gărzi, la ora 2.11 minute, pacienta era la Terapie Intensivă susţinută hemodinamic şi respirator unde a avut o evoluţie nefavorabilă. Inima actriţei a încetat să mai bată. Pe tot parcursul internării starea ei de sănătate s-a menţinut critica, au fost depuse eforturi considerabile a fost intubata, ventilata mecanic, sedată, susţinută din punct de vedere al funcţiilor vedare. Fiind vorba de 87 de ani, de boli cardiovasculare şi endocrine, evoluţia a fost, din păcate, una nefavorabilă. Evident, echipa medicală suferă când pierde fiecare pacient. Cu atât mai mult când este vorba despre o mare personalitate a României. A fost transferată de la UPU Piatra Neamţ. A fost de la început o pacientă într-o stare gravă care avea nevoie de o intervenţie gastro. La doamna Olteanu Matei nu a existat suspiciunea unei infectări cu COVID-19. A fost negativ la momentul internării” a declarat prof. Diana Cimpoesu.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV. De asemenea, a scris scenariile pentru filmele „Patima” (1974, în colaborare cu regizorul George Cornea), „Dumbrava Minunată” (1980, regia Gheorghe Naghi), dar şi ”Cucoana Chiriţa” (1986, regia Mircea Drăgan) şi ”Chiriţa în Iaşi” (1987, regia Mircea Drăgan), după piesa ”Coana Chiriţa” a lui Vasile Alecsandri.

Draga Olteanu Matei a debutat în film cu un rol în lungmetrajul „Blanca” (1955), regizat de Mihai Iacob şi Constantin Neagu, în distribuţia căruia se regăseau, printre alţii, Amza Pellea şi Silvia Popovici.

Printre colegii de platou, alături de care îndrăgita actriţă a jucat, s-au aflat, de-a lungul timpului, actorii Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu-Botez, Adrian Pintea, Dem Rădulescu, Emil Hossu, Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Mitică Popescu, Octavian Cotescu, Marcel Iureş, Maria Ploae, Radu Beligan, Ilarion Ciobanu, George Constantin, şi mulţi alţii.

De asemenea, a interpretat roluri antologice în filme care au marcat istoria cinematografului românesc: „Setea” (1960, regia Mircea Drăgan), „Un surâs în plină vară” (1963, regia Geo Saizescu), ”Astă seară dansăm în familie” (1972, regia Geo Saizescu), „Pistruiatul” (1973, regia Francisc Munteanu, serial TV), ”Ştefan cel Mare – Vaslui 1475” (1974, regia Mircea Drăgan), „Fraţii Jderi” (1974, regia Mircea Drăgan), „Ilustrate cu flori de câmp” (1974, regia Andrei Blaier), „Filip cel Bun” (1975, regia Dan Piţa), ”Toamna bobocilor” (1975, regia Mircea Moldovan), ”Bunicul şi doi delincvenţi minori” (1976, regia Maria Callas Dinescu), ”Eu, tu şi Ovidiu” (1977, regia Geo Saizescu), ”Iarna bobocilor” (1977, regia Mircea Moldovan), ”Gustul şi culoarea fericirii” (regia Felicia Cernăianu), ”Nea Mărin Miliardar” (1979, regia Sergiu Nicolaescu), ”Iancu Jianu, zapciul” (1980, regia Dinu Cocea), „Buletin de Bucureşti” (1982, regia Virgil Calotescu), „Căsătorie cu repetiţie” (1985, regia Virgil Calotescu), „Cucoana Chiriţa” (1986, regia Mircea Drăgan), „Chiriţa în Iaşi” (1987, regia Mircea Drăgan), ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea” (1991, regia Nae Cosmescu), ”Dănilă Prepeleac” (1996, regia Tudor Tătaru), ”Ministerul comediei” (1999, serial TV, regia Horaţiu Mălăele), ”Faimosul Paparazzo” (1999, regia Nicolae Mărgineanu, pentru care a primit Premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru participarea extraordinară), ”Poveste imorală” (2000, serial TV, regia Constantin Dicu), ”Cuscrele” (2005, serial TV, regia Nae Cosmescu), ”Narcisa Sălbatică” (2010, serial TV, regia Mihai Bauman), ”Măria Sa, Birlic!” (2010, film documentar, regia Carmen Olaru).

Ca actriţă de teatru, s-a remarcat în piesele: ”Coana Chiriţa” după Vasile Alecsandri, ”Gaiţele” de Kiriţescu, ”Căruţa cu paie” de Mircea Ştefănescu, ”Hagi Tudose” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, ”Domnişoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu, ”Pisica în noaptea de Anul Nou” de D. R. Popescu sau ”Autorul e în sală” de Ion Băieşu. Pe scena Naţionalului, a mai jucat în ”Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în ”Crimă pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu acelaşi nume al lui Dinu Săraru.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.

Draga Olteanu Matei a lansat, în 2008, audiobook-ul ”Golătatea înconjură, iar foamea dă de-a dreptul”, care cuprinde reţete culinare în versuri, culese, scrise şi povestite chiar de ea.

La 22 aprilie 2010, prin spectacolul ”Frumosu’ de la Marea Neagră” de la Sala Palatului, marii actori Draga Olteanu Matei şi Jean Constantin au sărbătorit, împreună cu cei mai iubiţi actori şi cântăreţi de muzică uşoară, 55 de ani de carieră.

A primit o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţia României, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând cu data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

În martie 2019, în cadrul Galei Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, desfăşurată sub semnul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire şi 100 de ani de film românesc, s-a numărat printre artiştii care au primit Diploma Centenar la secţiunea dedicată actorilor.

„Nu trebuie să plângem, cine ajunge la capăt, scapă, deşi ne dorim să mai fie ceva, e prea frumosă viaţa pe pământ, dacă ştii să ţi-o faci, ca să mai fie ceva de trăit după … Am scris în unul din caietele mele … m-am rugat lui Dumnezeu dacă e să ne reîncarnăm, pentru nimic în lume să n-o facă, sunt în stare să fac orice să nu mă mai nasc din cauză că iubesc viaţa foarte mult. Mă bucur de fiecare lucru, că suntem aici, că stăm de vorbă, că aţi trecut să mă vedeţi …”, spunea Draga Olteanu Matei într-un interviu la TVR.

Dumnezeu sa o ierte!

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here