Pianul, piesa de rezistență a unei capodopere arhitecturale din centrul Iașului

1
307
Un pian vechi de aproximativ 100 de ani a ajuns piesa de atracție a unui imobil declarat monument istoric situat în centrul Iașului. Este vorba de pianul renumitului anticar Dumitru Grumăzescu, care este amplasat în curtea casei Joseph Zoller. Frumoasa poveste a acestui instrument muzical de-a lungul timpului v-o prezentăm în rândurile de mai jos.
Povestea PIANULUI “GRUMĂZESCU”
Pianul domnului Grumăzescu a fost cumpărat de renumita avocată ieșeană GIANINA POROȘNICU de la fosta soția a anticarului, Elena Știrban. Acest instrument muzical are peste 100 de ani. “Acest pian a stat foarte multă vreme la Casa de Cultură, din Piatra Neamț datorită dimensiunilor sale foarte mari. Instrumentul muzical nu încăpea în anticariatul de pe strada Lăpușneanu. După marea pierdere al fostului meu soț, la solicitarea unicei noastre fiice, care este plecată departe și la ultima dorință a lui, mare parte a exponatelor au fost donate către diferite instituții din Iași. Multe dintre ele au ajuns la Muzeul Regina Maria, din Iași, Muzeul de Literatură Iași, iar cărțile la diferite școli. El și-a dorit foarte mult să înființeze o bibliotecă particulară în Iași, iar apoi în Târgu Neamț, orașul lui natal, dar s-a lovit de birocrație și nu a reușit”, a precizat Elena Știrban, fosta soție a renumitului anticar Dumitru Grumăzescu.
Restaurarea
Potrivit noului proprietar, pianul va pleca la sfârșitul acestei luni la recondiționat. “Până acum, pianul a stat în curtea Casei Joseph Zoller și a fost adesea fotografiat de trecători. Ce este foarte frumos, că fiica cea mică a lui Joseph Zoller a fost o pianistă cunoscută în epoca sa. Pianul a fost adus de către mine de la Târgu Neamț, de la Casa de Cultură. Acolo se afla când l-am cumpărat. Era pe scena acestei Case de Cultură. Pianul este vechi de peste 100 ani”, a menționat av. Gianina Poroșnicu, proprietara bijuteriei muzicale.
Istoria PIANULUI

Pianul este unul dintre cele mai iubite instrumente, fiindcă are caracteristici speciale , care îl fac să fie extrem de apreciat în rândul pasionaților de muzică.

Pianului este considerat regele instrumentelor datorită  măreției și grandorii pe care o  transmite, atât din punct de vedere vizual, cât si din perspectiva sunetelor care le generează.

Pianul are in spate o istorie complexă care i-a asigurat de-a lungul timpului un loc de onoare printre instrumente.Istoria si transformarea pianului de-a lungul secolelor sunt importante pentru a înțelege modul în care este folosit astăzi.

Strămoșii pianului

 Harpa și lyra se numără printre cele mai vechi instrumente cu coarde ciupite.Ulterior apare dulcimerul ale cărui coarde se loveau cu două baghete.

În Evul Mediu s-au fabricat instrumente cu claviatură, ale căror coarde erau ciupite sau lovite.Cele mai cunoscute au fost clavicordul și clavecinul.Acesta din urmă și-a menținut poziția timp de două sute de ani, evoluând în structură și alcătuire.

Cutia de rezonanță a clavicordului era rectangulară, fiind prevăzută cu capac, iar coardele instrumentului erau lovite de dedesubt, de niște lamele metalice. Deși deosebit de expresive sunetele delicate ale clavicordului puteau fi acoperite cu ușurință de alte instrumente sau chiar de voce.

Clavecinul, un istrument mai mare și asemănător pianului cu coadă, era prevăzut  cu coarde lungi. Primul clavecin a fost construit între 1709-1711 de Bartolomeo di Francesco Cristofori , dar a fost finalizat în 1726. Acest instrument va reprezenta baza mecanismului de pian utilizată frecvent si în zilele noastre.Dacă clavicordul consta dintr-o clapă care în prelungire spre exterior se termina cu un stift ce executa o mișcare de frecare asemănătoare arcușului de vioară pe coardă, la clavecin sunetul se obținea prin ciupirea corzilor cu o pană metalică numită ciupitoare.Deși avea rezonanță și sonoritate amplă , clavecinul nu putea realiza variații de intensitate.

Apariția pianului

Cu timpul muzicienii și-au dorit un instrument care să îmbine sensibilitatea clavicordului cu forța clavecinului.

Constructorul italian de instrumente Bartolomeo Cristofori a imbinat modelul de bază al clavecinului cu mecanismul cu ciocănele al clavicordului , folosind pentru lovirea coardelor ciocănele de lemn acoperite cu piele. El și-a numit invenția gravicembalo con piano e forte ( clavecin cu piano și forte), prescurtat pianoforte sau pian.

Bartolomeo a construit de-a lungul vieții aproximativ 20 de piane, însă invenția lui nu s-a bucurat, la acea vreme de un foarte mare succes.Cel mai important este însă faptul că el a pus bazele tuturor generațiilor viitoare de fabricanți de piane, care au reușit la rândul lor ,să aducă imbunătățiri acestui instrument extraordinar.

Astfel  evoluția pianului se întinde pe o perioadă mare de timp , iar procesul prin care instrumentul a ajuns să fie ceea ce este astăzi, se datorează mai multor generații de fabricanți.

La peste 30 de ani de la nașterea primului pian, constructorul german de orgi Gottfried Sielbermann a reexaminat modelul pianului, construind propria lui versiune.El este considerat inventatorul pianinei.

Scoțianul John Broadwood, iscusit tâmplar de mobilă fină își dă seama de importanța pianului pentru tinerele doamne din clasa de mijloc  și ,prin urmare, compania lui începe să producă un număr mare de piane pătrate și piane cu coadă.

La Muzeul Metropolitan de artă din New York se găsește cel mai vechi exemplar al unui pian pătrat.

Următoarea dificultate a fost conceperea unui pian de dimensiuni reduse , care să producă același sunet ca un pian cu coadă.La acea vreme pianele erau verticale nu orizontale și aveau dimensiuni foarte mari.Corzile unui model Broadwood aveau o lungime de 2,7 metri. Un alt model de pian , numit girafă, era de fapt un pian obișnuit , dar cu coada pe verticală.

În anul 1800, englezul John Hawkins a elaborat primul model reușit de pian vertical. La modelul său capătul inferior al coardelor era foarte aproape de podea.Modelul creat de el  va lua locul pianului pătrat.

Astăzi există numeroase ramificări și modele, precum și o varietate mare de accesorii.Începând de la 1910 principalele fabrici de piane sunt  în Leipzing, Berlin, New York, Paris,Stuttgart și Bremen.Astfel firme precum Bluthner, Bechstein, Steinway etc. au proprii lor inventatori de piane.

Pianul cu coadă numit simplu pian este destinat încăperilor mari si mai ales concertelor, depășind lungimea de 2 metri, fiind susținut de 3 picioare și având o mecanica diferită de cea a pianelor mici.Spre deosebire de pian care este așezat orizontal, pianina este destinată încăperilor mici, având mecanica așezată în poziție verticală.

Compozitorii descoperă pianul

 Pianul ca instrument a inspirat unele dintre cele mai frumoase compozitii muzicale scrise vreodată.

Când Wolfgang Amadeus Mozart a vizitat atelierul bavarez al lui John Stein, în 1777, pentru a încerca noul instrument, tânărul muzician a fost fascinat. Nu dupa mult timp compunea muzică pentru pian.

În doar 4 ani Mozart a scris nu mai puți de 15 concerte pentru pian

După numai câțiva ani Ludwig van Beethoven aduce un plus de valoare pianului prin compozițiile sale.

De asemenea  Frederic Francois Chopin –numit și bard al pianului-a făcut din acest instrument  un mijloc desăvârșit prin care să-și exprime gândurile și trăirile.

Pe de altă parte Franz Liszt conferea pianului virtuți orchestrale și fermeca publicul cu interpretările sale de mare virtuozitate.

La începuturi, cadrul de lemn și coardele subțiri nu rezistau interpretărilor temperamentale și pline de patos ale muzicienilor.Prin urmare ,fabricanții au început să folosească tije metalice de susținere până când  a fost elaborat cadrul de metal dintr-o singură bucată.

Apoi dispunerea pe diagonală a coardelor mai lungi peste cele scurte a contribuit mult la îmbunătățirea calității sunetului și la economisirea de spațiu.Astfel și-a făcut apariția pianul  modern și odata cu el și pianiștii de renume.

La  începutul sec.al xx lea , în fiecare casă trebuia să existe un pian, ca și simbol al statutului social, indiferent dacă cineva știa sau nu să cânte la el. Totul gravita în jurul acestui instrument.

Se compunea întruna muzică pentru pian

În timpul primului război mondial producția acestui instrument  a cunoscut un declin.Ca și divertisment oamenii și-au îndreptat atenția spre radio, gramofon și televizor.Asta nu înseamană că pianul și-a piedut din stralucire.După al doilea război mondial, încep să se producă piane ușoare iar oamenii vor suscita din nou interes pentru a învăța să cânte la acest instrument.

Unii consideră pianul –instrumentul muzical desăvârșit. De o expresivitate aparte pianul își găsește locul în mai toate genurile muzicale de la muzica clasică la jazz și muzică pop. Îl întâlnim atât ca instrument solistic cât si discret ca acompaniament pentru un solist.

Pianul poate ține locul unei întregi orchestre dar se poate armoniza ușor cu aproape orice instrument.

loading...

Comentarii:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here