Scenariile de lucru după care vor reîncepe școlile în județul Iași

0
381
Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul comun (nr. 3.235/93 din 4 februarie 2021) al ministrului educației și ministrului sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Procedura reglementată prin ordinul amintit este următoarea: Consiliile de administrație ale școlilor propun scenariul de funcționare în funcție de incidență și îl transmit ISJ Iași spre avizare. ISJ centralizează scenariile tuturor școlilor și le supune votului Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași care va emite săptămânal o hotărâre privind scenariile din toate școlile din județul Iași.
În cursul acestei seri vom avea la dispoziție scenariile propuse de școlile din Iași și va avea loc ședința CJSU care va institui scenariile pentru fiecare școală în următoarea săptămână.
Scenariile de lucru în funcție de rata de incidență Covid-19
Sunt 3 scenarii de lucru în funcție de incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de Covid-19 din localitate:
Scenariul 1 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori:
Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Scenariul 2 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori:
a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor protecție
b) Participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Scenariul 3 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori:
a) Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar.
b) Participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu
Incidențele pentru fiecare localitate din județul Iași pot fi găsite pe pagina de internet a Prefecturii Iași – https://is.prefectura.mai.gov.ro/coronavirus/
Prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a precizat că a avut un dialog în contextul redeschiderii școlilor ieșene cu sefii Inspectoratului Școlar Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean, Direcția de Sănătate Publică Iași, dar și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași. Întâlnirea a avut loc în contextul redeschiderii școlilor ieșene.
„Am fost în aceste zile în dialog cu instituțiile implicate în redeschiderea școlilor, un moment foarte așteptat de marea majoritate a populației. Alături de conducerile ISJ, IPJ, DSP și ISU Iași am stabilit o procedură de lucru, prin care aceste instituții vor colabora strâns, astfel încât redeschiderea școlilor, în funcție de situația pandemică de la nivelul fiecarei localități, să se facă în condiții de siguranță”, a transmis prefectul județului Iași, Marian Grigoraș.

 

Si primarul Mihai Chirica a vorbit despre deschiderea şcolilor, dar şi despre măsurile de protecţie luate în şcolile din municipiu.

„Iaşul va începe şcoala, de luni, în scenariul galben. Motivat de indicele mai mare de 1 la mia de locuitori. Toţi elevii din învăţământul preşcolar, clasele 0-4, a 8-a a 12-a, anii terminali de la şcolile profesionale, vor fi prezenţi în sălile de curs. Ceilalţi vor continua scoala în mediul online. S-a discutat posibilitatea ca si celelalte clase sa fie in fizic. Vor reincepe  scoala de luni peste 31000 de scolari. S-au distribuit şi cele 3000 de tablete cu internet şi toate celelalte materiale pentru protecţie: dezinfectanţi, măşti de protecţie”, a spus edilul Mihai Chirica.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here