FOTO: Alpinist ieşean găsit decedat la Lacul Roşu. Cădere mortală într-o prăpastie de 100 de metri

0
2183

Un alpinist din Iaşi, care venise la Lacul Roşu împreună cu doi amici pentru a face escaladă, a căzut într-o prăpastie de 100 de metri, in zona Suhardul Mic. Se pare ca Ttragicul eveniment a fost un accident provocat de nesocotirea regulilor nescrise ale muntelui.

Radu Mişu Tudorachi, în vârstă de 53 de ani, membru al Alpin Club Repedea, a decedat  după ce s-a prăbuşit într-o prăpastie de peste 100 de metri, în zona Suhardului Mic, o imensă stâncă ce domină celebrul luciu de apă. Cei care-l cunosc spun despre ieşean că era un alpinist extrem de experimentat şi venea foarte des în Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş pentru a face ascensiuni. Ultima dintre ele avea să-i fie însă fatală. Cei trei ieşeni au ales să-şi petreacă noaptea la cort, pe munte, dar au campat într-o zonă interzisă, greu accesibila. Sâmbătă seara, 13 februarie 2021, după lăsarea întunericului, Salvamont Gheorgheni primea un apel de urgenţă, fiind solicitat să intervină pentru căutarea alpinistului, care fusese dat dispărut în zona Suhardul Mic, de către cei doi prieteni care-l însoţeau.

„Au apărut şi alte dificultăţi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi terenului extrem de periculos. Din păcate, în ziua următoare, duminică, a fost găsit cadavrul victimei, care a alunecat pe o vale abruptă, peste stânci, într-un loc greu accesibil. Victima cu siguranţă a decedat în momentul accidentului, după ce a căzut mai mult de 100 de metri“, a comunicat Salvamont Gheorgheni.

Salvatorii montani au precizat că la fel de grea a fost şi misiunea de coborâre a cadavrului de pe munte, care a fost predat serviciului de medicină legală pentru efectuarea necropsiei. La intervenţia de căutarea a alpinistului ieşean au participat şi efective de la Jandarmeria Montană Gheorgheni. Cei care au avut misiunea de recuperare a victimei aveau să constate că cei 3 prieteni şi-au instalat cortul într-o zonă greu accesibilă, iar la un moment dat, Radu Tudorachi a ieşit afară, fără să le spună colegilor unde pleacă. Văzând că nu se mai întoarce şi bănuind că ceva nu este în regulă au sunat la 112. După ce salvamontiştii şi jandarmii montani l-au descoperit fără suflare, avea să se constate că alpinistul se îndepărtase circa 100 de metri de cort, lucru ce poate fi considerat ca o greşeală enormă, deoarece se afla într-o zonă nemarcată, extrem de periculoasă, deasupra prăpastiei.

„Noi tot atragem atenţia turiştilor să nu se abată de la traseele semnalizate şi să nu campeze în locuri nepermise, că se pot întâmpla tragedii. Misiunea de recuperare a durat toată noaptea şi a doua zi“, a declarat Hegyi Barna, directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, areal situat în judeţele Neamţ şi Harghita.

Colegii alpinistului decedat la sfârştitul săptămânii au postat pe contul de Facebook un mesaj prin care transmit condoleanţe familiei şi fac un apel către cei care pot şi doresc să o sprijine financiar pe soţia victimei:

„În urma unui tragic accident în zona Cheilor Bicazului, Alpin Club Repedea Iaşi anunţă cu tristeţe trecerea în nefiinţă a lui Radu Mişu Tudorachi – cel care a fost unul dintre primii membri ai asociaţiei noastre, un promotor activ al alpinismului de perete, mentor, prieten şi partener de coardă pentru zeci de ieşeni. În aceste momente grele, rămânem alături de familie şi de prietenii săi îndureraţi şi îi rugăm pe cei care doresc să contribuie cu un sprijin financiar să direcţioneze orice ajutor către soţia sa – Laura Ştefana Tudorachi. Rămâi cu bine, Mişule!“

Titular: Laura Ştefana Tudorachi;

IBAN: RO84INGB0000999906187611;

Banca: INGB CENTRALĂ;

SWIFT: INGBROBU;

BIC: INGB.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here