PNL Iasi trece la negocieri cu USR PLUS pentru guvernare locală

0
359

Astăzi,20 februarie, s-a întrunit în format lărgit Biroul Politic Local (BPL) al PNL Iaşi care a stabilit strategia partidului la nivelul municipiului Iaşi, atât în privinta implementării programului de guvernare locală propus ieşenilor în campania electorală din septembrie 2020, cât şi în privința relaţiei cu USR-PLUS, a doua formaţiune politică din Consiliul Local al municipiului Iaşi. PNL Iaşi doreşte o prioritizare a proiectelor propuse ieşenilor de către cele două formaţiuni politice de dreapta, proiecte care să fie incluse, finanțate și susținute de cele două formațiuni în bugetul local pentru anul 2021.

În această ordine de idei, Biroul politic al PNL Iaşi a stabilit o comisie de negociere  cu USR -PLUS pentru a susține in comun proiectele de investiţii care vor fi demarate în acest an, proiecte care se regăsesc şi în programul de guvernare locală al partidelor noastre. Comisia va fi coordonată de către primarul Mihai Chirica, preşedintele interimar al Filialei Iași a PNL şi este compusă din Marius Dangă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, consilierii locali Daniel Juravle, Ciprian Bostan, prof. univ. dr. Alin Andrieş, Eduard Boz și Liliana Pintilie, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Iaşi și prof. univ. dr. Mihai Dorin.

Conform deciziei adoptate de către cei 54 de membri ai BPL al PNL Iaşi, comisia a fost mandatată să negocieze cu USR-PLUS inclusiv participarea alianței la guvernarea locală, prin nominalizarea din partea acesteia a unui candidat la cea de-a doua funcţie de viceprimar al Municipiului Iaşi.

PNL Iaşi şi-a nominalizat încă din Septembrie un candidat, în persoana consilierului local Daniel Juravle.

BPL al PNL Iași a decis ca negocierile cu USR-PLUS să înceapă în cel mai scurt timp, urmând ca până pe 15 martie primarul Mihai Chirica să prezinte filialei Iași a PNL rezultatele negocierilor.

„Ieşenii ne-au validat, prin vot, programul de guvernare locală pe care l-am propus în septembrie 2020, PNL Iaşi fiind câştigătorul alegerilor locale. Pentru cine nu a aflat încă, campania electorală s-a sfârşit de mult, iar misiunea mea, ca primar ales, şi a echipei PNL din Consiliul Local este să ducă la îndeplinire ceea ce ne-am asumat prin progamul de guvernare locală. Sunt proiecte importante pentru care nu avem timp de pierdut şi care au nevoie şi de finanţare, dar şi de sprijin politic, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti. Colegii mei din PNL Iaşi m-au mandatat să coordonez comisia de negociere cu USR-PLUS astfel încât proiectele comune pentru Iaşi să fie asumate de cele două formaţiuni de dreapta. Putem lua exemplul de la nivel central, unde negocierile s-au finalizat rapid, şi până pe 15 martie să venim în faţa ieşenilor cu o alianţă politică și la nivel local care să susțină proiectele importante pentru care ieşenii ne-au votat. Cum este şi firesc, această alianţă va fi materializată şi la nivelul conducerii executivului ieşean, noi avându-l deja nominalizat pe Daniel Juravle pentru funcţia de viceprimar, urmând ca USR-PLUS să aducă la cunoştinţa ieşenilor nominalizarea lor. Timpul este scurt, stimaţi colegi din USR-PLUS, bugetul naţional pentru anul 2021 a fost deja adoptat de Guvernul susținut de alianţa PNL – USR-PLUS – UDMR şi am intrat în calendarul de adoptare a bugetului local. Am încredere că veţi lua în serios propunerile noastre şi am certitudinea că vom ajunge la un numitor comun până pe 15 martie. Dacă la Bucureşti, în circa 30 de zile, s-a ajuns la un acord atât în ceea ce priveşte guvernarea, cât şi bugetul naţional, am speranța că şi noi, la Iaşi, vom putea prezenta ieşenilor o alianţă de guvernare locală care să lucreze pentru comunitate”, a declarat primarul Mihai Chirica, preşedintele interimar al filialei Iași a PNL.

Primarul Mihai Chirica doreşte să asigure toţi cetatenii din municipiul Iaşi că administraţia locală are atât forţa, cât şi resursele necesare pentru a duce la îndeplinire programul de guvernare locală propus în septembrie 2020, indiferent de sincopele care s-au înregistrat pe plan local  până în prezent.

„Vreau să îi asigur pe ieşeni că în acest mandat proiectele pentru care m-au votat vor fi și realizate. Sunt şi voi rămâne un om dedicat comunităţii, aşa cum am demonstrat, nu mă voi abate de la principii şi voi rămâne în continuare un om al dialogului și faptelor”, a conchis primarul Iaşului.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here