Foto: Ceremonie de celebrare a 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România, organizată la Bârnova

0
946
Astăzi, în comuna Bârnova, s-a organizat ceremonia de celebrare a 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România. La eveniment au participat Marius Dangă, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, primarul orașului Cahul, Nicolae Dandiș alaturi de Mihai Balan, primarul comunei Bârnova, Liviu Brătescu-secretar destat la Ministerul Culturii .
Ceremonia religioasă a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
În cadrul ceremoniei solemne s-au depus coroane de flori la mormântul marelui român ION INCULEȚ, semnatarul Actului Unirii Basarabiei cu mama sa România din 27 Martie 1918.
“Vom păstra vii în sufletele noastre faptele marelui om politic și ne îndreptăm către viitor gândurile și năzuințele unioniste care ne străbat inimile pentru că am fost, suntem și vom fi frați pe vecie cu moldovenii noștri de peste Prut.
Vă îndemn să fiți liberi în gândire, să fiți drepți și luminați în inimi, să prețuiți dragostea frățească și să facem tot ce vom putea pentru a îndeplini sacra misiune a Unirii cu Basarabia”, a spus Mihai Balan, primarul comunei Bârnova.
,,Ziua de astăzi ne amintește de un moment fundamental pentru formarea României Mari și de oamenii care au pus bazele, prin acțiunile lor, Unirii de la 1918.
Reîntoarcerea la „Moldova lui Ștefan cel Mare” a fost posibilă și datorită acțiunilor unui patriot cu o dedicare ieșită din comun, Ion Inculeț, Președintele Primului Parlament al Republicii Moldova (cunoscut atunci ca „Sfatul Țării), organism care în 27 martie 1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu România.
După momentul Unirii, Ion Inculeț și-a dedicat în continuare viața pentru construirea statului român, implicându-se din calitatea de ministru și din cea de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri – echivalentul a ceea ce este astăzi poziția de Viceprim-ministru.
Aflăndu-ne la mormântul lui Ion Inculeț, pe domeniul ce a aparținut familiei sale, aș vrea să îi aducem un omagiu și să ne amintim de el prin elogiul pe care l-a făcut în 1940, la înmormântarea sa, Vasile Bârcă (fost primar al Chișinăului):
„Ceea ce caracterizează îndeosebi viața și opera lui Ion Inculeț este modestia și blândețea lui nesfârșită, temeinica sa pregătire, însoțită de tactul și calmul ce-l caracterizează și, mai presus de toate, calda lui iubire de popor, de țară, și de Basarabia lui natală, pe care a iubit-o cu toate puterile minții și sufletului său”, a declarat Marius Dangă, vicepresedinte al CJ Iasi.
loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here