Primarul Mihai Chirica intră de luni în grevă japoneză

0
988

Primarul Iașiului, Mihai Chirica a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că la Iași, toate dialogurile și negocierile care se poartă între PNL și formațiunea USR PLUS sunt suspendate. Totodată, începând de luni, 26 aprilie reprezentanții Primăriei Iași vor intra în grevă japoneză. Anunțul edilului vine după ce ieri, în urma ședinței Consiliului Local ce a durat peste 10 ore, reprezentanții USR nu au votat bugetul Iașului.

„Începând de luni, eu voi intrat în grevă japoneză, eu primarul municipiului Iași cu banderola albă, împotriva ipocriţilor din politica românească USR-PLUS. Colegii mei vor începe pichetarea de luni, lăsăm să treaca sfânta sărbătoare de Florii aşa cum se cuvine. Practic toţi colegii şi-au arătat empatie şi indignare despre faptul cum USR-PLUS a ales să se comporte.  Nu voi înceta nicio clipă, nu mă poate opri nimeni. USR-PLUS nu are ce căuta la guvernarea locală. E decizia mea. Dacă vor alegeri anticipate îi provoc, oricând, din această clipă. Nu voi lăsa să calce orașul în picioare. Pur şi simplu, de aseară încolo nu îmi mai pasă de ei. Nu există niciun răspuns la întrebarea lor. Este o mizerie ceea ce au făcut. Am muncit ca toată lumea să primească răspunsul la amendamentele fiecăruia. Nu este normal ca amendamentele tale pentru scoli să fie aprobate, iar tu respingi, căminele de la Sturza, de ce? Pentru că sunt depuse de PMP? Respingi finanţarea pentru locuri de joacă pentru copii, respingi finanţarea a două spitale ale municipiului!! De ce? Pentru că sunt depuse de PNL? Ai blocat finantarea pentru centrele de vaccinare. Nu avem cu ce să plătim persoanele cu handicap, nu mai putem asigura gratuitatea pensionarilor pe mijloacele de transport care sunt nevoiţi să se deplaseze pentru a se aproviziona de Sarbatori”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Deasemenea, Mihai Chirica s-a arătat deranjat de faptul că cei de la USR au propus zero lei pentru finanțarea cultelor.

„Nu este normal ca la negocieri să spui că la culte soliciți zero buget! Adică Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică, Cultul Mozaic, celelalte biserici, de ce să spui că acel cult va primi zero? Noi nu suntem creați pe acest fond spiritual? Cine a luptat în al doilea, în primul Război Mondial? Românii! Cu ce? Cu Crucea pentru că nu aveau armament. Cu sufletul cu credința au câștigat. Iar tu spui că pentru culte finanțarea să fie zero! De ce? Că ești crescut într-un laborator și nu știi nimic despre istorie? Nu îți e rușine să spui în fața lumii că vrei pentru culte zero lei? Zero sunteți voi. Tot ce vedeți în jurul nostru s-a fundamentat pe culte și cultură”,  a continuat Mihai Chirica in cadrul conferintei de presa.

În replică, președintele filialei USR Iași, Cosette Chichirău, a declarat că formațiunea pe care o reprezintă a solicitat creșterea veniturilor la bugetul local prin înființarea unor parcuri industriale pe platforma de la Fortus și scăderea cheltuielilor prin digitalizarea Primăriei.

Primarul a mai spus că în acest moment a făcut plățile urgente ale administrației locale, astfel încât să nu fie împiedicată funcționarea regiilor și a societăților comerciale care sunt vitale pentru oras (Compania de Transport Public și Salurbis SA).

De asemenea, primarul Mihai Chirica a mai declarat că acum nu poate să asigure fondurile necesare salarizării profesorilor din mediul preuniversitar, precum și a persoanelor cu handicap.

 

 


Warning: A non-numeric value encountered in /home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/includes/wp_booster/td_block.php on line 1009

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here