Se înființează Centrul de vaccinare drive-thru în fața Palatului Culturii Iași

0
809

De miercuri, 26 mai 2021, se va deschide un nou centru de vaccinare drive-thru (direct din mașină) în municipiul Iași. Acesta va fi situat la Palatul Culturii, în partea dreaptă a parcării din fața clădirii. Se va utiliza serul Pfizer/BioNTech.

Centrul drive-thru de la Palatul Culturii se va deschide miercuri la ora 15.oo, iar apoi va avea un program zilnic de funcționare între orele 10.oo și 22.oo. Vor funcționa două fluxuri de vaccinare, iar persoanele care vor dori să se imunizeze vor putea folosi parcarea timp de două ore fără să plătească taxa aferentă.

Medici recunoscuți din comunitatea medicală vor participa efectiv și vor efectua vaccinarea celor care se vor prezenta la deschiderea acestui centru drive-thru:

  • Dr Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași;
  • Dr Doina Azoicăi, președinte al Societății Române de Epidemiologie;
  • Dr Radu Crișan-Dabija, manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași;
  • Dr Florin Roșu, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași;
  • Dr Vasile Cepoi, director al Direcției de Sănătate Publică Iași.

Pentru înființarea acestui centru drive-thru s-au implicat mai multe instituții alături de Instituția Prefectului – Județul Iași:

  • Consiliul Județean Iași;
  • Palas Mall Iași;
  • Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași;
  • Primăria Municipiului Iași;
  • Direcția de Sănătate Publică Iași;
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturza” al Județului Iași.

Deschiderea acestui centru drive-thru este un nou exemplu de cooperare bună între mai multe instituții și, având în vedere amplasarea centrală, la Palatul Culturii, sper să se prezinte cât mai mulți ieșeni și să se vaccineze aici. Efectele benefice ale imunizărilor încep să se observe, incidențele au scăzut și pe fondul acestei campanii pentru vaccinarea populației. Îndemn cu cea mai mare seriozitate pe toți ieșenii care încă nu s-au vaccinat să meargă și să facă acest vaccin”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul Județului Iași.

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here