Ludovic Orban în turneu electoral la Iaşi. Cu cine va vota filiala din Podu Roş?

0
3456

Ludovic Orban, președintele PNL  a venit astăzi la Iaşi într-un turneu electoral privind alegerile interne, ocazie cu care s-a întâlnit cu primarii liberali, consilierii locali şi judeţeni, reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene, precum şi cei ai filialei partidului. Acesta se află în competiţie internă pentru şefia PNL împotriva actualului premier Florin Cîțu.

Şeful liberalilor a declarat la Iaşi că are în continuare încredere în colegii săi Costel Alexe şi Mihai Chirica, acuzaţi în mai multe dosare, dar a precizat că instanța va stabili dacă aceştia sunt sau nu vinovaţi, existând până atunci prezumţia de nevinovăţie.

”Atât colegul meu Costel Alexe, cât şi colegul Mihai Chirica, au făcut ceea ce era normal. S-au suspendat din funcţiile pe care le ocupau. Astăzi, preşedintele filialei judeţene, interimar evident, este Alexandru Muraru. Vor avea loc alegeri, eu am încredere în colegii mei, în Costel Alexe, până la urmă instanta hotăraste dacă o persoană este sau nu vinovată. Trebuie să respectăm un principiu fundamental caracteristic tuturor democraţiilor şi anume prezumţia de nevinovăţie. Sigur, colegii mei s-au suspendat, se va judeca şi vom vedea foarte clar care este adevărul”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Referindu-se la tensiunile dintre USR PLUS şi PNL la Iaşi,  Ludovic Orban consideră că este vorba despre o înţelegere originală din partea aliaţilor de la USR PLUS a parteneriatului existent în cadrul coaliţiei.

”E o înţelegere originală a parteneriatului pe care îl avem în cadrul coaliţiei, ca să mă exprim aşa, elegant. În ceea ce ne priveşte, noi îi considerăm parteneri şi încercăm să discutăm şi să negociem, să nu ne comportăm ca şi cum am fi adversari politici. Aşa este normal şi firesc şi asta ar trebui să asigure o coeziune mai bună şi asupra guvernării”, a spus şeful PNL, Ludovic Orban.

In privinta alegerilor pentru presedentia PNL, Ludovic Orban considera ca decizia de a vota un candidat sau altul se ia de fiecare delegat în parte pe baza propriei evaluări, propriul discernământ și propriei viziuni despre perspectivele de dezvoltare a PNL.

„Noi am declanșat alegerile în PNL, aceste alegeri se desfășoară în trei etape: prima etapă este legată de desfășurarea adunărilor generale în fiecare organizație locală, la aceste adunări se aleg conducerile locale și delegații la conferința județeană. Urmează, în perioada 1 iulie – 10 august, conferințele județene în cadrul cărora sunt alese conducerile județene. Ulterior, candidații la președinția partidului merg în filiale și își prezintă moțiunile. Decizia de a susține un candidat sau altul este o decizie care se ia în forul statutar, respectiv Colegiul Director Județean”, a precizat președintele PNL, Ludovic Orban.

Cat priveste votul filialei iesene la Congresul PNL din septembrie, Alexandru Muraru, șeful interimar al liberalilor ieșeni  nu a dat un raspuns clarș și a dat de înțeles că votul ce va fi acordat de delegații PNL Iași nu este încă bătut în cuie. Dupa cum se stie, și premierul Florin Cîțu și-a anunțat candidatura pentru șefia partidului la nivel central, iar Alexandru Muraru fiind consilierul premierului este greu dedat un raspuns transant privind sustinerea lui Ludovic Orban.

„Eu nu sunt un președinte care să impună colegilor un anumit vot. Urmează trei luni până la alegerile din 25 septembrie, iar candidații vor veni cu siguranță la Iași pentru a-și prezenta moțiunile și echipele cu care candidează. Această competiție internă în PNL este deschisă. Nu nesocotesc votul colegilor, dar, în același timp, nu voi fi un președinte care să impună o direcție sau alta. Sunt convins că, până pe 25 septembrie, se vor contura multe dezbateri, proiecte, și, în același timp, cred că filiala va avea oricum de câștigat”, a declarat Alexandru  Muraru.

 

 

loading...

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here