Ambasadorul Republicii Federale Germania în România a fost în vizită la Iași

0
863

Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit astăzi la Palatul Roznovanu cu Excelența Sa Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România și cu Saskia Schmidt, atașat cultural al Ambasadei.

Discuțiile de la sediul Primăriei municipiului Iași au urmărit oportunitățile de intensificare a relațiilor economice, companiile cu capital german fiind bine reprezentate în Iași, precum și a relațiilor culturale și a cooperării în domeniul învățământului superior, dar și preuniversitar. În context, primarul Mihai Chirica  și ambasadorul Cord Meier-Klodt au convenit asupra necesității creșterii numărului de ore de limba și literatura germană, ca și al profesorilor de specialitate, atât în școli și licee, cât și în universități, astfel încât absolvenții români să se poată integra mai ușor în companiile cu capital german din țară.

Subiectul central al discuțiilor a ținut de oportunitatea ca un imobil al municipiului Iași, Palatul Braunstein, să găzduiască și Centrul Cultural German Iași, alături de alte instituții de cultură. De altfel, după întâlnirea de la sediul Primăriei municipiului Iași, primarul Mihai Chirica și Excelența Sa Cord Meier-Klodt au vizitat împreună monumentul, acolo unde se apropie finalizarea lucrărilor de consolidare şi refuncţionalizare. Valoarea totală a proiectului este de 19.097.184,26 lei lei, cu TVA (aproape 4 milioane euro), iar lucrările sunt finanțate cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional – Axa Prioritară 5.

 


Warning: A non-numeric value encountered in /home/jriro/public_html/wp-content/themes/Newspaper1/includes/wp_booster/td_block.php on line 1009

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here