S-a semnat contractul de proiectare pentru noul spital de boli respiratorii

0
699

Astăzi s-a semnat, la Consiliul Judetean Iasi, contractul de servicii de proiectare pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru “Construirea și Dotarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii” . Câștigătorul licitației, firma S.C. Arc Design SRL Iasi, reprezentata de Paul Ciobănașu va intocmi documentatia in termen de 3 luni, valoarea contractului fiind de 268.500 lei, fără TVA. La semnarea contractului a participat Costel Alexe, presedintele CJ Iasi, insotit de vicepresedintele CJ, Marius Dangă, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, dr. Radu Crișan si directorul S.C. Arc Design SRL, Paul Ciobanasu.

 “Este un proiect născut dintr-o nevoie urgentă a comunității noastre, pentru că actualul Spital de Pneumologie are grave deficiențe, fiind segmentat în patru secții aflate în patru corpuri de clădire diferite, toate în stare de degradare și situate la mare distanță una de cealaltă, ceea ce îngreunează mult actul medical și tratamentul integrat al pacienților. Cea mai bună soluție pe care am găsit-o a fost să punem bazele unui nou spital, un spital integrat de boli respiratorii, o construcție nouă pe actualul amplasament al Secției a IV-a “Clunet” din Bucium, prin care ne propunem creșterea calității actului medical, într-o clădire modernă, care să asigure condiții și facilități la standardele actuale. În acest nou spital urmează să funcționeze atât secțiile actuale, cât și structuri noi prin care vom răspunde nevoilor de îngrijiri medicale ale comunității”, a declarat președintele  Consiliului Județean, Costel Alexe.

“Astăzi este o zi în care mă simt realmente emoționat. Emoționat pozitiv pentru că mă gândesc la acest prim pas pe care l-am făcut. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie a fost probabil una dintre unitățile medicale cele mai uitate de-a lungul timpului, poate prin prisma afecțiunilor tratate, dar începând cu acest mandat am găsit o deschidere extraordinară și mă bucură enorm de mult și mă și obligă această susținere din partea întregii echipe a CJ Iași”, a spus managerul Spitalului de Boli Infecțioase, dr.Radu Crișan-Dabija.

“Mă consider norocos că sunt parte din echipa care va lucra la acest proiect.Termenul este strâns, dar sunt convins că toți cei care participă în avizarea acestei documentații vor înțelege urgența demersului început de Consiliul Județean, a afirmat Paul Filip Ciobănașu, directorul S.C. Arc Design SRL.

 

 

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here