Încălcarea legii cu voia primarului Rotaru. Un nou scandal la Primăria Țibana!

1
2014

UPDATE 29.07.2021: Și în cursul zilei de astăzi, redactorul-șef al Jurnalului Ieșean a încercat să ia legătură cu primarul Gheorghe Rotaru, să afle detalii despre rețeaua de apă de la Tibana, căreia i s-ar fi făcut recepția cu ani în urmă. Doar recepția, că la robinete nu curge apă. Primarul, însă,  a replicat că a citit articolul nostru și a închis telefonul fără a face alte precizări. Ce are de ascuns primarul Rotaru? Pe cine acoperă primarul Rotaru? Poate află Corpul de Control al Prefecturii Iași! Sau poate DNA-ul, că știe drumul la Tibana….

Vom reveni!

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), mai multe persoane au fost declarate incompatibile cu funcţiile pe care le ocupă sau le-au ocupat. Este şi cazul unui fost ales local, Mitică Alexa din comuna Țibana. Acesta a exercitat simultan atât funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local Țibana, cât și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului Gheorghe Rotaru. Mai exact era și soferul primarului și consilier local, fapt considerat ilegal de către Agenţia Naţională de Integritate.

“ALEXA MITICĂ, fost Consilier local în cadrul C.L. Țibana, Județul Iași

INCOMPATIBILITATE

În perioada 23 iunie 2016 – 15 octombrie 2020, ALEXA MITICĂ a exercitat simultan atât funcția de consilier local, cât și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit c) din Legea nr. 161/2003. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ALEXA MITICĂ (…) nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare“, se arată în comunicatul oficial emis de ANI.

Primarul Gheorghe Rotaru nu a răspuns apelurilor Jurnalului Ieşean să aflăm detalii despre cum si-a bagat consilierul în bucluc, dar și despre alte subiecte stringente de prin comună, cum ar fi de exemplu de ce nu are lumea apă potabilă la robinete. Am aflat că  Tibana figurează in scriptele oficiale cu reţea de apă încă de pe vremea primarului Spiţă, însa localnicii n-au vazut apa nici până acum.

Orice informatii despre ilegalitatile comise de fosti sau actuali platiti din banii statului, le puteti trimite pe email: redactie@jri.ro

Vom reveni cu detalii!

loading...

Comentarii:

1 COMENTARIU

  1. DNA-ul sa inceapa cu Spita. Stie el cu cine a impartit banii.
    Si sa continuie cu Rotaru ca si el stie. De aia se ascunde. Si ascunde multe dar se sparge ulciorul cat de curand. Sapati in continuare, nu-i lasati! Si nu dati la pace cu ei. Fiti demni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here