In urma deciziei Consiliului de Administrație întrunit astăzi, liderul de grup al consilierilor judeţeni PNL Iași a fost desemnat noul director general interimar al Aeroportului Internaţional Iași. Oficial, Romeo Vatră isi va lua funcţia in primire de luni, 30 august 2021. Mandatul lui Romeo Vatră este valabil până în luna octombrie 2021, cu posibilitatea de a fi prelungi pentru incă câteva luni.
Consilierul judetean Romeo Vatră ocupă în prezent şi funcţia de preşedinte al Autoritatii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), unitate subordonata Consiliului Judeţean Iași. Cu aceata numire , Romeo Vatra va trebui să renunţe la calitatea de ales judeţean şi la cea de președinte ATOP pentru a putea să fie directorul aerogării.
Funcţia de director al Aeroportului Internaţional Iași a devenit vacantă după demiterea fostului director, Cătălin Bulgariu la finalul anului 2020. A urmat ca interimar Vasile Stoicea, el fiind promovat de pe funcţia de director operaţional al Aeroportului Iasi.