Cadre didactice de la Școala Gimnazială Lețcani au ajuns la Praga

0
672

La finalul lunii august, trei cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Lețcani au participat în Praga (Cehia) la al II-lea flux de formare din cadrul proiectului Erasmus+ KA 101 Acțiunea Cheie 1 – Educația școlară, cu numărul 2020-1-RO01-KA101-079182, intitulat ”Tolerează, Acționează, Cooperează, Transmite! – T.A.C.T”.

 Cursul ,,Innovative approaches to teaching”,  organizat de furnizorul ITC-International din Cehia, a abordat o tematică referitoare la tehnici și metode de predare inovatoare centrate pe elev.

Participanții la curs și-au însușit noi strategii și tehnici de lucru moderne pe care să le aplice la clasă. De asemenea, participanții și-au îmbunătățit abilitățile și cunoștințele legate de utilizarea metodelor și tehnicilor de predare inovatoare centrate pe elev, utilizând resursele digitale, având că scop sprijinirea dezvoltării școlare  și organizaționale din perspectiva educației inovatoare.

“Activitățile care se vor derula în Școala Gimnazială Lețcani, ca urmare a implementării noilor tehnici și strategii, vor  contribui la desfășurarea lecțiilor, a unor proiecte școlare și extrașcolare într-un cadru favorabil învățării cu accent pe toleranță și cooperare, în concordanță cu obiectivele proiectului din cadrul programului Erasmus+ “, a precizat prof. Marina Duduman, coordonator proiect si director adjunct al Scolii gimnaziale Letcani.

Proiectul propus ”Tolerează, Actionează, Cooperează, Transmite! – T.A.C.T” se va desfasura pe o perioada de 24 luni, noiembrie 2020 – octombrie 2022 și raspunde nevoilor instituției, urmărind perfectionarea stilului de predare al profesorului, dezvoltarea competențelor lingvistice, digitale și găsirea unor metode care să sprijine integrarea copiilor cu comportament agresiv, a celor cu nevoi speciale, din medii defavorizate, dar și pentru cei capabili de performanță. Rezultatele activităților vor contribui la îmbunătățirea rezultatelor elevilor și dezvoltarea abilităților cadrelor didactice de a face orele de curs mai atractive.

Implementarea proiectului vizează 4 mobilități Erasmus+, în 4 țări diferite pentru 12 participanți preocupați de dezvoltare profesională.

După evaluarea și publicarea rezultatelor evaluării proiectului de către Agenția Natională, după semnarea contractelor, membrii echipei de implemetare vor realiza activitățile de premobilitate: selecția participantilor, pregatirea  pedagogică, culturală, lingvistică și științifică urmând ca după calendarul activităților selectate să se realizeze mobilitățile.

Beneficiile proiectului pe termen lung asigură atingerea obiectivelor propuse pentru cei 12 participanți la cursurile de formare, pentru elevii și părinții Școlii Gimnaziale Letcani: utilizarea instrumentelor de identificare și monitorizare a riscului de abandon școlar, implementarea planurilor de combatere a abandonului și a bullyingului, folosirea metodelor inovatoare în vederea creșterii motivației elevilor, îmbunătățirea comunicării în lb. engleză, rezultatele școlare îmbunătățite, o frecventă mai bună la cursuri, elevi mai competitivi, mai independenți în activitățile de învățare, parinți mai interesați să-și înscrie copiii la Scoala Gimnazială Lețcani și care vor urmări progresul propriului copil conștientizând riscurile abandonului școlar și efectele acestuia asupra diferitelor aspecte ale vieții copilului, familiei, asupra școlii și comunității. Proiectul este sustenabil întrucât participanții la mobilități sunt angajați pe perioadă nedeterminată la Școala Gimnazială Lețcani iar achizitiile dobândite pot fi transferate cu succes și după finalizarea acestuia

 

 

Comentarii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here